Deschidere de an universitar la Centrul UBB Reșița

deschidere de an universitar la centrul ubb resita

Oferta centrului universitar reșițean cuprinde șase facultăți, 12 programe de studii de licență, 10 programe de masterat și o școală doctorală.

Marea noutate și totodată provocare a anului universitar deschis astăzi este învățământul dual, premieră națională la nivel universitar la Reșița. Conform viceprimarului Mădălina Chiosa, învățământul dual universitar înseamnă calificare mai temeinică la partenerii economici, burse în plus pentru studenți, cursuri de perfecționare și multe alte facilități. Toate vin împreună cu construirea unui campus universitar dual, grație unui proiect de 21 de milioane de euro având ca lider Primăria Reșița. „Domeniile pe care învățământul dual le acoperă sunt turismul sustenabil și industriile emergente. Vă îndemn să vă îndreptați atenția spre această formă de învățământ și să cereți informații pentru a o înțelege cât mai corect”, este îndemnul pe care Mădălina Chiosa l-a adresat studenților.

La Centrul UBB continuă proiectul de internship inițiat de Consiliului Județean Caraș-Severin în urmă cu doi ani. Instituția acordă un număr de burse studenților care astfel pot lucra până la șase luni în cadrul consiliului județean, după cum a punctat Horia Irimia, reprezentantul Consiliului Județean Caraș-Severin. Continuă și mobilitățile Erasmus, la care directorul Centrului UBB, conf. univ. dr. Andrade Bichescu, provoacă studenții să aplice. Asta deoarece nu mai e nevoie ca tinerii români să plece la studii în străinătate. Pot învăța la universități din România plecând în fiecare an de studiu în străinătate. La finalul studiilor sunt bineveniți acasă pentru a pune în aplicare cunoștințele pe care le-au deprins în Europa.

Ce li s-ar mai putea oferi studenții? Iuliu Damian, președintele Ligii Studenților din cadrului Centrului UBB,  amintește Primăriei Reșița că, la Cluj, studenții beneficiază de reduceri considerabile la taxa de parcare. S-ar dovedi binevenită și la Reșița, unde studenții sunt puțini iar cei care dețin mașini personale sunt și mai puțini. De asemenea, invită studenții să ia parte la taberele organizate pentru ei, la stagii de voluntariat și la activitățile desfășurate la centrul pe care UBB îl deține la Coronini. La început de an universitar, prefectul Ioan Dragomir, prin mesajul citit de subprefecta Adina Radici, îndeamnă tinerii să aibă curajul de a visa și munci pentru îndeplinirea propriilor idealuri. Iar Inspectoratul Școlar Județean, prin vocea prof. Nicolae Chiosa, susține studenții în a-și face datoria cât mai bine cu putință contribuind astfel la o lume mai bună.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/