Deputatul Simonis: Stadionul din Timișoara are avizul necesar demarării investiției

stiri cu noul stadion din timisoara

Social-democratul Alfred Simonis anunță că a obținut de la Ministerul Finanțelor avizul necesar demarării investiției la noul stadion al Timișoarei. Documentul este obligatoriu pentru construirea noii arene. 

„Am obținut astăzi de la Ministerul Finanțelor avizul necesar demarării investiției la stadionul Dan Păltinișanu, document obligatoriu pentru construirea noii arene a Timișoarei.”, a scris deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis, pe Facebook.

Cu acest aviz emis, Ministerul Dezvoltării poate deschide procedura de transparenţă decizională necesară în procesul de elaborare a proiectului de HG care aprobă indicatorii tehnico-economici ai noului stadion. Ulterior, HG-ul merge la avizare și, în final, intră la aprobare în ședința de guvern. „Abia apoi Agenția Națională pentru Sport și Consiliul Județean Timiș trebuie să facă demersurile necesare pentru obținerea hotărârii de guvern prin care se aprobă demolarea actualei arene.”, a mai precizat Simonis.

În paralel, Compania Națională de Investiții va demara procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția noului stadion. Ordinul de începere a lucrărilor se va da după finalizarea demolării de către CJ Timiș.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

CJ Timiș a cuprins în bugetul pe 2024 suma necesară pentru demolarea stadionului Dan Păltinișanu. Noua arenă are costuri estimate la 137 de milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: USR: Noul stadion de la Timișoara, o gargară politică între PNL și PSD

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/