Deputatul PSD Ion Mocioalcă demontează revendicările profesorilor!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) pichetează începând de azi, timp de două zile, Ministerul MunciiDascălii cer modificarea mai multor acte normative, printre care Legea salarizării şi Legea pensiilor. Deputatul PSD Ion Mocioalcă le dă protestatarilor peste nas!

Preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, a comentat azi public câteva dintre revendicările Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Parlamentarul social-democrat etichetează ca „falsă afirmația că majorările de salarii primite de dascăli la 1 ianuarie nu acoperă rata inflației“.

„Creșterea de 25% pe brut a salariilor bugetarilor, deci și ale dascălilor, a însemnat o creștere de peste 4% a salariului net, primit în mână de salariați. Rata inflației de 4,3% raportată de BNR în luna ianuarie 2018 se raportează la luna ianuarie din 2017, nu la luna decembrie 2017 (deci nu e nici pe departe vorba de o creștere cu 4,3% a prețurilor după acordarea majorării de 4% a salariului net). Din momentul majorării salariilor, respectiv 1 ianuarie 2017 și până în prezent, inflația a fost mult mai mică, circa 0,78%, deci cu mult sub plusul de 4% primit efectiv în mână de cadrele didactice“, este de părere deputatul PSD.

O altă revendicare la care face trimitere Mocioalcă se referă la derogarea de la reglementările privind vârsta de pensionare, astfel încât dascălii să se poată pensiona cu 3 ani mai devreme. Deputatul PSD susţine că, în realitate, cadrele didactice vor să lucreze mai mult, nu să se pensioneze mai devreme!

„Revendicarea FSLI intră în contradicție cu multe solicitări din partea dascălilor, care, dimpotrivă, vor o derogare pentru a li se permite să profeseze mai mult după împlinirea vârstei de pensionare. În prezent, un dascăl mai poate profesa încă 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare și sunt multe solicitări pentru o derogare care să prelungească această perioadă la 5 ani. Deci în realitate, cadrele didactice vor lucreze mai mult, nu să se pensioneze mai devreme. În plus, vârsta de pensionare trebuie să se raporteze mereu la speranța de viața a cetățenilor dintr-un anumit stat. Or, dacă în România speranța de viață este în creștere, atunci și vârsta de pensionare trebuie să evolueze, treptat, în același sens“, consideră Ion Mocioalcă.

Referindu-se la solicitarea sindicaliştilor privind introducerea unei noi reglementări astfel încât profesorii care sunt în concediu medical să nu piardă din salariu prin creșterea contribuțiilor, Ion Mocioalcă spune că „Guvernul a anunțat deja că s-a constituit un grup de lucru pentru elaborarea unei noi reglementări astfel încât nimeni dintre cei îndreptățiți să nu aibă de pierdut în urma creșterii valorii contribuțiilor la nivelul aferent salariului minim. Prin această nouă reglementare se va rezolva și problema salariilor celor care sunt în concediu de odihnă. Când se introduce o reformă fiscală atât de complexă, cum a fost cea de anul trecut, este practic imposibil să nu apară situații punctuale, care necesită corecții ulterioare. Important e că guvernul urmărește cu atenție toate aceste efecte și este preocupat să vină cu soluții pentru corectarea lor atunci când se impune acest lucru“.

FSLI mai solicită Guvernului renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară a grilei de salarizare. „Conform Legii salarizării unitare, peste câteva zile, la 1 martie, dascălii vor mai primi o majorare a salariilor cu 20%, având deja un regim special mai avantajos față de alte categorii de bugetari. Plasarea dascălilor pe grila de salarizare s-a făcut în urma negocierilor cu sindicatele, fiind luate în considerare pozițiile acestora la acel moment“, a mai precizat Ion Mocioalcă.

 

Sursă foto proteste FSLI: romaniatv.net.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/