Deputatul Nicu Fălcoi, ales vicepreședinte al Adunării Parlamentare NATO

Deputatul USR de Timiș Nicu Fălcoi a fost ales în conducerea Adunării Parlamentare NATO, în cadrul sesiunii anuale a Adunării Parlamentare NATO care se desfășoară în aceste zile la Madrid. 

Deputatul Nicu Fălcoi a fost implicat în ultimii șase ani în activitățile Adunării Parlamentare NATO, din care a făcut parte ca membru al Delegației permanente a României. În acest timp a activat, în calitate de vicepreședinte, în Comisia de Apărare și Securitate (DSC) și în Mediterranean and Middle East Special Group (GSM), respectiv Ukraine-NATO Interparliamentary Council (UNIC).

„M-am aflat permanent în dialog cu colegii din alte țări, fapt care m-a făcut să cunosc în detaliu preocupările și interesele lor, cât și prioritățile și inițiativele care fac obiectul activității noastre. Am susținut cu implicare temele de politică externă de pe agenda USR și am făcut cunoscută poziția noastră fermă europeană și euroatlantică. Calitatea de membru și vicelider al grupului Alianța liberalilor și democraților, grup din care și USR face parte, a reprezentat pentru mine un sprijin important. Le mulțumesc pe această cale tuturor colegilor care mi-au făcut onoarea de a-mi acorda încrederea și susținerea lor pentru acest mandat de vicepreședinte al Adunării Parlamentare NATO.”, a transmis deputatul USR Nicu Fălcoi.

Adunarea Parlamentară NATO reunește 269 de membri din parlamentele celor 30 de țări membre NATO, la care se adaugă delegați din 11 țări asociate, 4 țări asociate mediteraneene și 8 delegații parlamentare de observatori.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/