Deputatul Hurduzeu, favorizat de prim-procurorul Isac, ipoteza-șoc a președintelui Dunca!

romeo dunca, atac la prim-procurorul otilia miclosina

Romeo Dunca lansează noi acuzații deosebit de grave la adresa unui magistrat! De data asta este vorba despre prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin se angrenează într-un nou atac asupra justiției, nepermis poate având în vedere calitatea sa oficială, suspectând că Silviu Hurduzeu ar fi fost ajutat să scape de orice răspundere în dosarul prejudiciului nerecuperat de la cei care au prăduit azilul din Reșița cu mai bine de un deceniu în urmă.

„Prim-procurorul Otilia Isac, unsă pe funcție în cine știe ce conjunctură, favorizează din neștiință sau complicitate, dictate probabil de obligații de puțini știute, pe fostul președinte de CJ și întârzie cu doi ani trimiterea unei spețe simple și clare ca și competență, clasând un dosar în mod nelegal, nefiind de competența acestui parchet pe care în mod părtinitor îl conduce!”, a scris Romeo Dunca pe pagina sa de Facebook. Și ca să pună punct oricăror comentarii, adaugă: „Îmi asum tot ce am spus!”

Afirmații grave, care vin de la vârful celei mai importante instituții publice din județ, ce trebuie demonstrate cu probe indubitabile, nu cu astfel de susțineri: „Președintele PSD CS declară cu nonșalanță că nu era treaba lui să readucă în bugetul județului 550.000 euro asupra cărora, bani și bunuri, procuratura pune și sechestru la dispoziția ordonatorului principal de credite. Dar a cui treabă o fi fost? Când cineva îți fură din casă o fi grija vecinului să recupereze paguba?”

Romeo Dunca nu e la primul atac asupra unor magistrați din Caraș-Severin, cu judecătorul Rustin Ciasc judecându-se chiar. Acuzații poate și mai grave i-a adus însă prim-procurorului DIICOT Caraș-Severin, Carmen Vrânceanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/