Parlamentarul liberal a crescut mult în preferințele electoratului și a devenit una dintre opțiunile partidului pentru fotoliul de primar!
Dintre Andra Stroe și Andrei Ungur ar fi trebuit liberalii să-și aleagă candidatul pentru Primăria Caransebeș în 2024. Cei doi s-au clasat cel mai bine în cele trei sondaje de opinie pe care PNL Caransebeș le-a făcut pentru a verifica opțiunile de vot ale gugulanilor. Șansele oricăruia dintre cei doi de a câștiga în fața lui Felix Borcean sunt încă mici, motiv pentru care Marcel Vela încearcă și o a treia variantă. Cea a celui mai tânăr parlamentar de Caraș-Severin, fost consilier județean, Dumitru Rujan. Parlamentarul va fi inclus într-un nou sondaj de opinie, alături de Andra Stroe și Andrei Ungur, pe baza rezultatelor acestuia PNL urmând să-și desemneze candidatul.
„Intențiile mele sunt de a merge încă un mandat ca deputat în Parlamentul României, dar nu exclud nici varianta de a candida pentru Primăria municipiului Caransebeș. Prima opțiune rămâne pentru mine Parlamentul, dar dacă sondajul de opinie va arăta că sunt dorit de caransebeșeni acasă, dacă mă vor onora cu votul lor și mă vor responsabiliza să le fie primar, nu am de ales. În Caransebeș s-ar fi putut face mai multe, orașul ar fi meritat să cunoască o altfel de dezvoltare, ar fi fost extraordinar să continue pe linia pe care o începuse Marcel Vela pe timpul când era primar. Nu s-a întâmplat așa și cred că e nevoie de o schimbare la nivelul administrației publice locale. Fie că voi fi eu, fie că vom merge cu Andra Stroe sau Andrei Ungur, PNL poate și trebuie să recâștige Primăria Caransebeș.”, a comentat Dumitru Rujan.