Depăşit de 15 ani, noul Plan Urbanistic General al Lugojului este o necesitate

intabulari lugoj

Lugojul a suferit mereu la capitolul urbanism. Planul Urbanistic General (PUG) actual este depășit, nefiind în niciun fel adaptat nevoilor de dezvoltare ale Municipiului Lugoj.

Acesta a fost elaborat și aprobat în 1999, încetându-și valabilitatea în 2009. De atunci, el este prelungit, fără însă ca prevederile sale să mai fie în pas cu vremurile.

Din păcate, dincolo de faptul că acesta nu este de actualitate, nici măcar nu a fost respectat de către administrațiile care ar fi trebuit să urmărească și să asigure aplicarea prevederilor sale.

În octombrie 2020 când am ajuns în administrația lugojeană, între Municipiul Lugoj și o societate care presta servicii de arhitectură și urbanism era încheiat un contract de peste 10 ani, contract ce avea ca obiect întocmirea unui PUG nou. Din nefericire, niciuna dintre obligațiile asumate de proiectant nu era dusă la îndeplinire. Cele câteva avize obținute erau toate ieșite din valabilitate. Proiectantul, care timp de 10 ani nu a făcut mai nimic, nu putea să ofere garanții că va putea face ceva pe viitor, astfel că am decis de comun acord să reziliem contractul de proiectare”, spune Claudiu Buciu, cel care a preluat frâiele administrației locale în toamna lui 2020.

El spune că Lugojul s-a dezvoltat, de cele mai multe ori haotic, sub coordonarea unor personaje străine de interesele comunității și amintește un singur exemplu, care continuă să creează tensiuni, nedreptăți, dar pentru care, din păcate, nu se pot găsi soluții pe termen scurt sau mediu.

Parcele departe de intravilan, fără utilități și fără drumuri de acces

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Fostele administrații au acceptat crearea de zone de locuit la distanțe considerabile de intravilanul actual, aprobând documentații de tip PUZ (Plan Urbanistic Zonal) prin care s-au făcut lotizări și diverși ”dezvoltatori” au vândut parcele de teren în scopul construirii de case.

Administrația locală nu a respectat legea și a permis acest lucru fără a-i obliga pe dezvoltatori să asigure, pentru parcelele vândute, utilitățile necesare și accesul civilizat la acestea. Astfel, cumpărătorii de parcele s-au trezit cu terenuri pe care au construit case, fără a avea utilități ori drumuri de acces. Astăzi, pe bună dreptate, aceștia vin la primărie și solicită ca lucrurile să intre în normalitate. Din păcate, toate aceste lucrări prin care s-ar putea asigura utilitățile ori căile de acces sunt foarte costisitoare, unele zone noi de case situându-se chiar și la câțiva kilometri de punctele de racordare la rețelele de utilități existente. Având în vedere că bugetul Municipiului Lugoj este unul foarte limitat în privința sumelor ce pot fi alocate pentru investiții, dar și pentru că nu putem ca din taxele și impozitele a 99% dintre lugojeni să susținem dezvoltarea rețelelor de utilități pentru doar 1% dintre locuitori (nu ar fi deloc echitabil), toate aceste nevoi reale vor mai avea mulți ani de așteptat până când vor fi rezolvate. Singurii avantajați din această situație sunt speculanții imobiliari care, cu concursul fostelor administrații, au vândut la suprapreț, simple parcele de teren lugojenilor de bună credință”, adaugă Buciu.

Finanțare de peste 3,7 milioane lei prin PNRR

Primul pas în realizarea unui nou PUG s-a făcut imediat după rezilierea vechiului contract: „a trebuit să intabulăm limitele intravilanului Municipiului și să le bornăm. Am avut nenumărate întâlniri de lucru cu Universități de Arhitectură și Urbanism, pentru a defini cât mai bine cerințele pe care urmează să le îndeplinească Noul PUG. Cel mai important demers însă a fost acela de a găsi banii necesari pentru a demara achiziția serviciilor de proiectare, pentru că aceste prestații, dacă ne dorim să fie bine realizate, sunt foarte costisitoare”.

În 11 ianuarie 2022, administrația lugojeană a depus o cerere de finanțare în cadrul PNRR – Componenta C10 – Fondul Local, Investiția I.4. – Elaborarea  / actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, în scopul finanțării proiectului „Elaborarea / Actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană (PUG și PUZ) la nivelul Municipiului Lugoj”. Cererea a fost aprobată, Contractul de finanțare numărul 131184 fiind semnat în data de 21 noiembrie 2022. Valoarea contractului de finanțare este de 3.754.986,33 lei.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/