Denivelări pe European, asfalt ca-n palmă pe drumurile Caransebeşului!

Odată cu darea în folosinţă a centurii Caransebeşului, Drumul European 70 ce leagă Timişoara de Bucureşti nu mai trece prin municipiu, iar asta se vede.

Porţiunea de European de la un capăt al oraşului la celălalt a fost tranzitată zilnic de mii de autoturisme, autocare şi tiruri până la realizarea centurii ocolitoare, lucru ce a lăsat urme serioase asupra infrastructurii rutiere. Odată deviat traficul greu, caransebeşenii se pot bucura nu numai de mai multă linişte, ci şi de drumuri mai bune. Banii încasați din taxa de tranzit a municipiului Caransebeș pentru camioane sunt acum reinvestiți în drumuri. În aceste zile au început reparațiile de peste un milion de lei pe tronsonul Calea Severinului – Calea Orșovei – Libertății până la intersecția cu BCR. Constructorul care a câștigat licitația pentru tronsonul fostului drum european E 70, care traversează municipiul Caransebeș, a întârziat demararea investiției din cauza suprapunerii lucrărilor cu introducerea rețelei de canalizare, astfel că în mod firesc s-a așteptat finalizarea lucrărilor de infrastructură.

asfaltari caransebes1

asfaltari caransebes2
Cât permite timpul se lucrează la reabilitarea tronsonului pentru a avea un drum modern de la intrarea în Caransebeș dinspre București până la ieșirea spre Timișoara. Ceea ce am reușit să economisim de la bugetul local pentru reabilitarea acestui tronson este pus în practică începând cu Strada Calea Severinului. Dorim să continuăm și pe Strada Nicolae Bălcescu, pentru că s-a grăbit lucrarea de introducere a canalizării. În primăvara anului viitor întreg tronsonul de drum de la intersecția cu Reșița până la ieșirea spre București va fi reabilitat. Cetățenii municipiului Caransebeș vor circula pe un traseu modern și eficient”, a declarat primarul Marcel Vela pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/