Demisie în vârful muntelui! Romeo Dunca a ajuns și el la capătul răbdării!

romeo dunca (3)

Proiectul Nedeia are toate șansele să rămână doar un vis frumos și nimic mai mult, chiar dacă domeniile schiabile au prioritate la finanțare după aprobarea Masterplanului de investiții în turism!

În ziua în care ministrul Turismului a dat noi speranțe celui mai îndrăzneț proiect montan din România și la doar câteva zeci de ore după ce Romeo Dunca a prezentat în detaliu cum ar putea arăta cel mai mare domeniu schiabil din țară, cu pârtii și instalații de transport pe cablu de la Muntele Mic și Poiana Mărului până pe Nedeia, la peste 2.000 de metri altitudine, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Banatul Alpin Nedeia și-a prezentat demisia. Ciprian Halip, investitor pe Muntele Mic, a acceptat să conducă ADI-ul după ce Romeo Dunca donase asociației proiectul Nedeia, pe care îl realizaseră specialiștii canadieni cu mulți ani în urmă, când actualul președinte CJ se ocupa doar de afaceri. Romeo Dunca se declară și el învins, spune că e o adevărată avalanșă de interese meschine și că el își pregătește schiurile pentru a se bucura de zăpadă împreună cu copiii și prietenii săi, în cele mai frumoase zone montane din lume. Pentru că își permite și pentru că pe Nedeia nu i se permite să construiască o stațiune adevărată.

 În final, dacă cineva realmente va dori schi de calitate va fi nevoit să mă caute. Eu personal m-am cam scârbit. Să lupt împotriva tuturor doar pentru a le face bine cu forța? Pe banii mei, pe timpul meu și pe nervii mei? Săptămâna viitoare, SC Dunca Imobiliare angajează o casă de avocatura pentru a reprezenta societatea în acțiune în instanță, pentru obligarea Primăriei Zăvoi la despăgubiri pentru nerespectarea obligațiilor contractului de asociere.  Păcat. Răutatea a învins. Conducătorii firmelor implicate nu sunt dispuși să facă și să suporte ce am suportat eu pentru a face ceva bun pentru oamenii și copiii din județ. Nu au motivația mea și nici nu înțeleg în profunzime sacrificiul, așadar nu sunt dispuși să suporte bătaie de joc la nesfârșit. Domnul Ciprian Halip, directorul ADI Banatul Alpin Nedeia, și-a dat demisia. Nu e dispus să fie bătaia de joc a unor oameni politici, timp în care el se preocupă în mod gratuit să găsească soluții și să lucreze pentru proiect. Păcat. Ce s-a întâmplat la Ruieni va urma și la Zăvoi. Ani pierduți prin instanțe, dușmănii și nerealizări. Timp în care noi și copiii noștri vom căuta turism de calitate pe alte meleaguri.”, a comentat Romeo Dunca pentru expressdebanat.ro.

CITEȘTE ȘI:

Dunca prinde aripi! Domeniile schiabile din Banat, prioritare în Masterplanul de investiții în turism!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/