Delegație numeroasă a Parlamentului European, în vizită la Timișoara

delegatie parlament european

O numeroasă delegație a Parlamentului European a fost prezentă timp de două zile la Timișoara, fiind discutate subiecte precum TM2023 sau spațiul Schengen.

Vizită importantă la Timișoara! O numeroasă delegație a Parlamentului European s-a aflat, timp de două zile, în capitala Banatului.

Nu există o ligă secundă în construcția europeană. E concluzia celor două zile de vizită la Timișoara a unei numeroase delegații a Parlamentului European, cu care m-am întâlnit. Nu doar exemplele de succes ale Capitalei Culturale au stat pe agenda discuțiilor. Ci și controversele privind spațiul Schengen, generate de multe ori de percepții eronate cu care ne confruntăm ca țară. Dincolo de documentele politice, la nivelul mentalității, Europa mai are de trecut bariere”, a afirmat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a vorbit despre importanța anului 2023 pentru oraș, în contextul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Timișoara, prin istoria sa, dar și prin șansa Capitalei Culturale este în avangarda procesului de schimbare a mentalităților. Orașul nostru a respirat aerul Europei cu mult înainte ca alte regiuni să înțeleagă mecanismele conviețuirii în diversitate. M-am bucurat că delegația Comisiei de Cultură și Educație a Parlamentului European a insistat pe faptul că miza Capitalei nu e doar una locală, ci una europeană. Și că e timpul ca vocea Timișoarei să se audă mai clar în Europa”, a declarat edilul-șef.

În final, Dominic Fritz a făcut apel la operatorii culturali să includă pe harta evenimentelor și localitățile din imediata vecinătate a Timișoarei, în acest an.

2023 este un start al dezvoltării sectorului cultural pe termen lung, nu o cursă care se oprește la 1 ianuarie 2024. Ceea ce construim acum trebuie să treacă de limitele administrative ale orașului și să unească zona metropolitană”, a explicat primarul Timișoarei.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/