Decembrie plin de teatru românesc la Timișoara, în cadrul FEST-FDR 2024

sala mare a teatrului national din timisoara

O nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST-FDR) are loc, la Timișoara, între 4-10 și 19-20 decembrie. 

Ediția festivalului din acest an se concentrează pe dramaturgia românească, sub tema „Memorie. Recuperări”, anunță reprezentanții Teatrului Național din Timișoara.

Selecția spectacolelor din cadrul festivalului include titluri remarcabile precum „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia” (Teatrul de Stat Constanța), „Părinți” (Teatrul Metropolis București), „Reconstituirea” (Teatrul Național Craiova), „Harta lui Elian” (Teatrul Gong Sibiu), „Ierbar” (Teatrul Național Târgu Mureș), „Ochii mamei” (Centrul de Teatru Educațional Replika) și „Decalogul după Hess” (Teatrul de Artă București).

„Programul FDR al acestei ediții reprezintă nu atât o selecție de spectacole montate în parametrii de timp tradiționali impuși de sistemul de selecție – spectacole realizate pe parcursul anului scurs de la ediția anterioară, cât un punct de vedere care are pornește de la ideea că viitorul este modelat de felul în care societatea zilei de astăzi își înțelege trecutul. De aceea, Naționalul timișorean, prin coordonatorul artistic al FEST–FDR, teatrologul Oana Borș, plasează spectacolele invitate în această ediție în spațiul conceptual al festivalului, intitulat Memorie. Recuperări.”, spun reprezentanții TNT.

FEST–FDR va aduce și o producție internațională de marcă – „Trezire/Il Risveglio”, regizat de Pippo Delbono, rezultat al unei colaborări teatrale internaționale. Festivalul se va încheia cu premiera „Absurdinia”, regizat de Gavriil Pinte, care explorează teatrul absurdului prin operele unor autori precum Caragiale, Urmuz, Arghezi și Vișniec.

Programul complet al evenimentului va fi anunțat în curând.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/