De vorbă cu… Oscar din „Oscar și tanti Roz”. Dialog cu Radu Decianu

„De la Oscar am învățat să nu mai amân lucrurile importante, emoțional vorbind. El trăiește cu presiunea timpului foarte concretă: știe că nu are «mai târziu»”, declară Radu Decianu, actorul care îl interpretează pe Oscar din „Oscar și tanti Roz”. Tu ce poți învăța de la Oscar? Află într-un spectacol deosebit joi, 27 noiembrie, începând cu ora 18, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș.

„Mă bucur pentru colaborarea cu tânărul meu coleg, Radu Decianu, care este o speranță și cred că veți auzi de multe ori în viața asta despre el, pentru că Radu Decianu va fi un nume, un actor minunat. Acum, este tânăr, dar are o sete de cunoaștere, un talent extraordinar și o inteligență vie”, Isabela Oancea, actor și manager al „Teatrului de Buzunar” din Galați.

„Tânărul actor Radu Decianu are o dăruire aproape fanatică, parcă ar exista o legătură spirituală între el și Oscar”, regizorul Dan Mirea.

Cuvintele au adesea menirea de a stârni curiozitatea. De a da idei. De a te face să pornești pe urmele personajului până când îl întâlnești, dincolo de scenă, tocmai în intimitatea gândurilor lui. Și l-am întâlnit. Pe el, pe Oscar, pe „băiatul cu cancer”. Nu, nu e bine așa. Reluăm.

Pe Oscar, „băiatul care are și cancer”, căci pe lângă boală, Oscar are și personalitate, curaj, maturitate și umor, rețeta ideală de a înfrunta tot ceea ce aduce cu sine cancerul.

Vă invit să lecturați, în continuare, dialogul meu cu Oscar, întruchipat de talentatul actor Radu Decianu.

Reporter: „Bună, Oscar! Îți mulțumesc că ai acceptat să stai de vorbă cu mine, chiar și în scris, deși știu că, în prima ta scrisoare către Dumnezeu, ai spus că nu îți place să scrii, că scrisul e pentru ,,oameni mari”. Eu te văd ca pe ,,un om mare”, căci numai oamenii cu adevărat mari își găsesc puterea să vorbească despre ei înșiși, despre încercările prin care trec.

Deci, Oscar…

Cum ți-ai începe astăzi scrisoarea către Dumnezeu? Cum i te-ai descrie lui Dumnezeu astăzi și cum te-ai descrie nouă, celorlalți?”

Oscar: „ La început cancerul era, pentru mine, o nedreptate uriașă. Adică: «De ce eu? De ce acum? De ce când abia începusem să înțeleg cum e cu viața?» Eram supărat pe toți: pe părinți, pe doctori, pe asistente, pe Dumnezeu, pe jucării, pe patul de spital. Astăzi, dacă mă întrebi, aș zice altfel: Cancerul e boala mea, nu sunt eu. Eu nu sunt „băiatul cu cancer”. Eu sunt băiatul Oscar, care are și cancer. Cancerul m-a învățat repede ce refuză alții să accepte: că viața nu e garantată și că nu e deloc lungă, cum ne place să credem.”

Cancerul nu definește un om, dar îl învață adevărata lecție despre viață, despre cât de important este… să trăiești, pur și simplu, să fii. Să îndrăznești să împlinești, să crezi, să te bucuri „acum”. Nu „mai târziu”, ci „acum”.

Reporter: „Relația cu părinții tăi a fost afectată, pentru că nu știau cum să comunice cu tine.”

Oscar: „Da, am fost supărat pe părinții mei. Foarte. Nu pentru că plângeau, nu pentru că sufereau, ci pentru că nu aveau curajul să spună adevărul cu voce tare.”

Câteodată, viața ne aduce față în față cu adevărul, iar suferința ne obligă să ne confruntăm cu noi înșine. A-ți arăta suferința nu înseamnă slăbiciune, ci adevăr, iar adevărul eliberează. Vindecă. Pe tine și pe ceilalți.

Reporter: „Să vorbim puțin despre Dumnezeu. E nevoie de El în încercările noastre? Cum Îl putem face cunoscut pe Dumnezeu ca un Dumnezeu al iubirii când El permite astfel de încercări unor copii?”

Oscar: „Eu zic așa: e nevoie de Cineva sau de ceva mai mare decât noi, cu care să putem vorbi când nu mai putem vorbi cu nimeni. Poți să-i spui Dumnezeu, poți să-i spui altfel. Când îi scriam lui, nu dispărea boala, dar se mai aranja câte ceva în mine.”

Atunci când vorbești cu Dumnezeu, spune-I Dumnezeu sau spune-I cum vrei tu, încercarea nu dispare, dar „se mai aranjează câte ceva” în haosul din noi.

Reporter: „Și acum, te rog să îmi permiți, Oscar, să vorbesc puțin și cu Radu, cel care te va reprezenta la Caransebeș. Cât de dificil e rolul tău? Am înțeles că te identifici perfect cu Oscar prin implicarea pe care o arăți. Cum e să intri în pielea lui? Ce anume îți place la personaj și ce nu îți place sau care ar fi părțile dificile? Ce ai învățat tu personal de la Oscar și ce ,,a învățat Oscar de la tine” (ce crezi că ai împrumutat tu, din firea ta, personajului)?”

Oscar: „ Rolul e dificil în toate felurile care contează: emoțional, uman, tehnic. Tehnic, trebuie să găsesc un echilibru foarte fin: Oscar e copil, dar nu e infantil, nu e „drăguțel”. E lucid, inteligent. Textul, subiectul, boala, totul împinge spre lacrimă ușoară. Eu cred că miza spectacolului nu e să plângem, ci să înțelegem ceva real despre viață și moarte. Asta înseamnă să joc un copil pe moarte fără să-l transform într-o icoană sau într-o victimă decorativă. Să intru în pielea lui Oscar înseamnă să accept, seară de seară, că timpul lui e scurt și că el știe asta. Înseamnă să spun cuvinte despre moarte din perspectiva unui copil care vrea, totuși, să mai trăiască încă o zi «ca și cum ar avea zece ani în plus». Mă identific cu Oscar în felul lui de a pune întrebări incomode și în refuzul de a se mulțumi cu răspunsuri cosmetizate. Îmi place la el luciditatea. Faptul că nu înghite formule, ci vrea adevăr, chiar dacă îl doare. Îmi place și umorul lui. Modul în care, în mijlocul tragediei, găsește loc pentru ironie, pentru glume, pentru observații foarte precise despre oameni. Asta îl salvează de la a fi «doar un copil cu cancer».”

Sunteți invitați să descoperiți, joi, 27 noiembrie, începând cu ora 18, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, o poveste emoționantă, care ar putea fi și tristă, dar care se preferă totuși a fi comică, plină de învățături, menită să trezească întrebări existențiale, dar și să facă „haz de necaz”.

Citește mai multe aici https://expressdebanat.ro/o-poveste-despre-adevar-si-viata-oscar-si-tanti-roz-la-casa-de-cultura-george-suru-din-caransebes/

 

• Tweet
• Pin It