Universitatea de Vest din Timișoara are bucuria de a fi gazda unei noi lansări de carte, volum intitulat: ,,De mâine suntem pământ fierbinte’’ semnat de Andrei Novac. Evenimentul va avea loc mâine, 17 decembrie, în amfiteatrul A01 al UVT, începând cu ora 16.
Autorul cărții, Andrei Novac, s-a născut la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu și este licențiat în istorie al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, respectiv absolvent al masteratului de Relații Internaționale și Integrare Euro-Atlantică din cadrul Universității București, Facultatea de Istorie.
Din 2013, Andrei Novac este doctor în filologie al Universității de Vest din Timișoara. Este laureat al mai multor premii, printre care: Premiul „Mircea Ciobanu”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul pentru Poezie al Revistei „Convorbiri literare”, Iași, 2019; Premiul „Scriitorul lunii august 2019”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul Special, acordat de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România 2019. De asemenea, volumul „Regula timidității” a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu” în 2018, acordat de Academia Română.
Accesul publicului la eveniment va fi permis pe bază de green pass.