De la nimic la aproape totul. Mai multe piste de biciclete decât drumuri pentru mașini

timis

Timișul va avea aproape 2.000 de kilometri de piste de biciclete care vor lega toate localitățile județului. Cel puțin aceasta este dorința autorităților județene care au elaborat prima strategie pe care Timișul o are în domeniul ciclismului și cicloturismului. Documentul a fost supus dezbaterii publice. 

Peste 80% dintre cei care ar vrea să meargă cu bicicleta spun că nu folosesc acest mijloc de transport din cauza infrastructurii deficitare, arată datele relevate de chestionarul făcut de cei care au întocmit strategia Velo-Timiș.  Aproximativ 60% dintre respondenți au spus că starea neadecvată a drumurilor, neatenția șoferilor și lipsa parcărilor pentru biciclete sunt principalele motive pentru care nu aleg să utilizeze bicicleta.

dezbatere strategie velo 3

„Făcând acest tur Bartok, am observat că lipsește vegetația. Este o catastrofă. Vara, toamna este o căldură… e foarte greu să mergi. Deci trebuie gândite și popasuri. Foarte important ar fi și să ieșim din Timișoara, ieșirile din Timișoara, Calea Aradului, Calea Torontalului. (…) Când am făcut acest tur, am trecut Triplexul și am ajuns la Kübekháza. E un sat mic, fost șvăbesc, cu vegetație, cu un restaurant. Cicliștii când au ajuns au spus ce fain este. Nu știu, e o altă lume.”, a declarat Tamas Peter, consulul onorific al Ungariei la Timișoara, organizatorul turului ciclist Timișoara-Szeged.

În 2020, România a înregistrat cea mai mare rată a accidentelor rutiere mortale dintre toate țările membre UE. România are și cea mai mare rată de mortalitate a bicicliștilor în accidente rutiere.

„Majoritatea neajunsurilor țin mai mult de cadrul legal care este foarte învechit. Vorbim de intermodalitate în contextul în care nu poți pune un rastel de biciclete pe un tramvai sau un autobuz, mai ales în afara localităților. Vorbim de niște zone în care avem explicit drumuri cu trafic foarte redus, unde se fac piste de biciclete, lucru care este ineficient și tărăgănează procesul foarte mult. Noi considerăm că bicicleta are loc peste tot și că oamenii ar trebui să se respecte în trafic. (…) Primul lucru pe care îl observ când ies din țară pe bicicletă este că mașinile nu mai vor să mă omoare.”, a spus Gabriel Amza, de la Asociația Pedallez.

dezbatere strategie velo 4

Strategia „Velo-Timiș” stabilește direcțiile de dezvoltare a infrastructurii aferente ciclismului și cicloturismului. O rețea velo care să îndeplinească criteriile siguranței, continuității și care să acopere traseele EuroVelo, dar și cele naționale și județene. În total, 1.978 km.

dezbatere strategie velo 5

„Una dintre cerințele strategiei a fost clar să interconectăm tot ce înseamnă localități ale județului și punctele de interes. În total, vorbim despre aproximativ 1.900 de kilometri. Practic, în momentul în care avem implementată și executată strategia, vom putea traversa tot județul pe bicicletă, având în vedere și e-bike. În strategie a ieșit prioritară, ca prim punct, zona periurbană, al doilea punct este partea de cicloturism – Timișoara-Otelec, care e cu sârbii, Timișoara-Herneacova care e Recașul sau alte piste care sunt cumva piste principale turistice. Al treilea punct este legătura între marile orașe, după care vine partea de EuroVelo sau cicloturismul care este mai la periferiile orașelor și a cincea categorie este de fapt zona care nu este acum așa de ușor accesibilă.”, a declarat Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș.

Strategia a fost elaborată într-un an și a costat 400.000 de lei. Documentul urmează să fie supus votului consilierilor județeni. Pentru ca el să fie implementat, administrația trebuie să găsească surse de finanțare externe – fonduri europene sau alte programe naționale.

Foto: Dani Amariei

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/