De la democrație la idiocrație

Dacă e să plecăm de la definiția primară, democrația este numită de Herodot drept demos kratos. Adică, puterea poporului. Numai că, după ce intri mai adânc în definiții te cam gândești la cine este de fapt poporul.

Știați că există o democrație sclavagistă, în care poporul era constituit din stăpânii de sclavi? Sigur că nu se putea fără democrația populară, în care poporul este tagma activiștilor de partid conducător. La dicționar se spune că puterea aparține clasei muncitoare în alianță cu țărănimea și alte categorii de oameni ai muncii. Definiția modernă ar fi aceea conform căreia, democrația reprezintă o formă de organizare și conducere politică a societății, care proclamă suveranitatea poporului.

Ca urmare, baza acesteia este separația puterilor în stat și votul universal. Declarativ, țărișoara noastră se află în această ultimă categorie, după ce a trecut aproape jumătate de secol prin democrația populară ce s-a dovedit un cancer pentru populație. Adică, tocmai pentru cei ce, conform definiției, dețineau puterea. Este clar, după mai bine de 35 de ani că nici forma de conducere de acum nu este lapte și miere pentru toată lumea.

Totuși, țara nu mai poate fi trecută în categoria săracilor, orice cetățean aflat în deplinătatea facultăților mintale poate alege sau poate fi ales, poate să își decidă opțiunile profesionale aici sau oriunde în Lume. La acest punct, cel al alegerilor, se pare că avem o problemă. Teoretic, anularea alegerilor pentru Președenție este o încălcare flagrantă a principiilor democratice. Practic, statul ne spune că decizia a fost luată ca urmare a fraudării procesului electoral. Așadar, democrația s-a apărat încălcându-și unul din principiile de bază.

Mulți cetățeni au răsuflat ușurați că democrația a fost salvată, chiar și cu acest preț ce în conștientul multora este mai mult o teorie ce nu putea fi lăsată să producă efecte în acest caz. Și, revenim la definițiile de la început. Știm oare, cine este poporul în acest caz? Pro europenii, georgiștii, liberalii etc? Poate or fi tăcuții și nedeprinșii cu participarea la viața cetății, măcar o dată la patru sau cinci ani, când sunt alegeri. Dar, suma acestora nu ar trebui să fie poporul? În fine, mai rău să nu fie, după cum spune o minoritate dragă nouă. Dar, cum grecii au talent la denumiri, iată că se poate și mai rău. Autos kratos. Autocrația, care nu înseamnă altceva decât un sistem de guvernare în care puterea absolută este deținută de un conducător care sfârșește în a deveni un dictator.

Vă sună cunoscut? Era unul care în prima zi de președinte ar fi desființat toate partidele politice. Înaintea lui, în 1990 mai era unul ce se visa despot înțelept. Ne-a scăpat Cel de Sus împreună cu serviciile secrete prietene de un asemenea tiran. Că ne-am cam bâlbâit după aceea prin meandrele democrației este o altă poveste scrisă de aceiași prieteni, cu largul concurs al dejecțiilor dintre noi, românii.

De ce mă tem cel mai tare însă, și aici grecii nu au fost atât de vizionari, este idiocrația. Adică, puterea idioților. Și semne sunt din belșug. Parlamentari, miniștri ce nu sunt capabili să gândească nu singuri, pur și simplu li se împleticesc cuvintele în absența gândurilor. Idioți puși în funcții de conducere. Idioți în cele mai importante departamente sociale: educație, justiție, sănătate. Un analfabetism funcțional exponențial etc. Dacă nu mă credeți, urmăriți aparițiile candidatului POT la Președinția României.

Sper că v-am convins că votul este obligatoriu și nu trebuie lăsat pe mâna purtătorilor de cămăși verzi sau cu guler tunică.

• Tweet
• Pin It