Bă, Gogule, tu știi ce admir eu la useriștii ăștia ai tăi? Faptul că sunt tare în clonț, că nu se dau bătuți în nicio dispută, chiar dacă nu au dreptate. Că vorbesc mult și fără rost și, dacă e să mă întrebi pe mine, asta e deja o artă pentru politicienii de la noi. Să bați apa în piuă fără să spui nimic concret. Înțelegi, Gogule?
Dar cel mai mult și mai mult admir faptul că sunt neconformiști. O calitate pe care puțini guvernanți o au. Și nu vorbesc despre ăștia de la noi, ci, așa, în general. Mor de dragul lor, bă Gogule, când îi văd cum își bagă nasul peste tot, își dau cu părerea, își asumă niște chestii de care habar nu au cu ce se mănâncă, se angajează să facă și să dreagă. De câte ori îi văd seara la televizor vorbind cu patos despre corupți și corupție, natură, ape curgătoare, rânză, viezure, barză, tot de atâtea ori îmi zic cu speranță în inimă și bucurie în toată ființa mea, că viitor de aur țara noastră are. Repet, în condițiile în care ăștia ai tai sunt paraleli cu funcțiile pe care le dețin.
De exemplu, Gogule, luăm un caz de dată recentă: Ionuț Moșteanu. Ce pregătire a avut omul ăsta ca să fi fost numit ministru al Apărării? Niciuna. Da, ai dreptate, să fi fost un amărât de plutonier sau măcar un sergent major, acolo și tot ar fi fost ceva. Or, el s-a dovedit soldat neinstruit care nici pas de defilare nu a știut să bată, ca să nu mai vorbim de studiile lui, de facultățile pe care le tot începea și nu le mai termina.
Mai vrei un exemplu? Uită-te la Salvador ăsta de la Tg, Jiu. Salvador Caragea, pus administrator special la fabrica de puști de la Sadu. Fișa postului cere măcar studii primare de contabilitate. Cât face 2+2, 3X3, 8:2. Măcar atât. Dar când ți-ai băut cafeluța pe vremuri în casă la actualul ministru Miruță de la Apărare, mai e nevoie să-i ceri studii de specialitate? Să fim serioși, Gogule.
A, era să uit de fetițele dulci de București. Pardon, de prefectul Capitalei Andrei Nistor, cel mai dulce și neconformist userist din câți are partidul lu’ Fritz. Gogule, Nistor ăsta e absolvent al Școlii Superioare de Croissant-uri și Ecleruri din Paris, a făcut practica în buticurile de boulangerie-patisserie, și a manageriat timp de patru ani Fabrica de Prăjituri și Cozonaci Popești-Leordeni. Acum înțelegi, bă, Gogule, de ce îi admir eu atât de mult pe useriștii tăi?