Instituţia prezidenţială a lut-o complet razna. După ce, în urmă cu câteva zile, Băsescu semna un comunicat, prin care invita românii să sărbătorească într-o zi în care în ţară era decretat doliu naţional, altă gafă monumentală se produce la nivelul consilierilor prezidenţiali. Băsescu Traian îndeamnă populaţia să se simtă bine de Ziua Imnului Naţional. Foarte frumos. Dar face chestia asta pe 29 iunie, cu o lună mai devreme, Ziua Imnului fiind, în realitate, pe 29 iulie, şi nu iunie. Media semnalează aiureala, iar consilierii lui Băsescu se grăbesc să dreagă maioneza. Ne cerem scuze, dintr-o eroare tehnică… Ce drac de eroare tehnică o fi fost? A luat-o faxul pe arătură? Nu! E vorba de prostie şi de faptul că nimănui nu-i mai stă capul la treabă, toţi consilierii dorind doar să se poziţioneze cât mai profitabil, în partidul Fundaţiei. De altfel, nu mai e un secret pentru nimeni, Fundaţia va deveni cât se poate de repede partid politic. Băsescu s-a întâlnit cu membrii fondatori şi ne-a explicat cum funcţionează mecanismul. Deja s-au constituit vreo 20 de organizaţii în teritoriu şi alte zece sunt gata să se numească organizaţii judeţene. Ca să înţelegem cât de importantă e organizarea acestui partid pentru el, să spunem că, de bună voie şi nesilit de nimeni, a renunţat la prerogativa constituţională, în favoarea lui Crin Antonescu, trezit preşedinte pentru o zi peste noapte, pe nepusă masă. Pentru a putea fi la partid. L-am rugat pe Antonescu să mă reprezinte la manifestările legate de intrarea Croaţiei în Uniunea Europeană şi a acceptat. Asta a fost toată povestea şi nimic mai mult, explică vesel nevoie mare acelaşi Băsescu, tocmai ieşit de la noul său partid. Cu Constituţia lui Antonescu este însă altă mâncare de peşte. Aia a lui nu este Legea Fundamentală a românilor, este Constituţia unei găşti. CCR-ul le-a tăiat macaroana cu anul care trebuie să treacă pentru a intra în vigoare pragul de 30 la sută, dar vă asigur că la referendumul meu se vor prezenta mai mult de 50 la sută. În tot cazul, am să fiu în continuare vigilent. Am să stau în permanenţă să observ ce gafe mai fac şi voi reacţiona imediat. Ce va face USL-ul? Deocamdată a lăsat-o moartă. Şi cu Constituţia, şi cu regionalizarea. Te doare memoria!