„Am avut o oră intensă de dezbateri” – prima declarație a primarului Timișoarei Dominic Fritz, președintele USR Timiș, la ieșirea din prima rundă de negocieri cu Alin Nica, în cadrul Alianței Dreapta Unită.
Deocamdată s-au purtat discuții cu privire la principiile de la baza programului electoral cu care Alianța Dreapta Unită se va prezenta în fața alegătorilor. „Vom continua în următoarele zile să căutăm această unitate care să se prezinte și pe buletinul de vot ca un tandem puternic pentru Timișoara și Timiș. Am agreat că vom continua mâine dimineață aceste negocieri și le vom extinde și pe restul județului. Vrem să oferim peste tot această alternativă de dreapta. (…) Nu suntem astăzi într-o situație în care putem să batem palma și să semnăm ceva.”, a spus Dominic Fritz.
Dușmanul comun: Alianța PSD-PNL. „Avem o responsabilitate și la nivel național de a transmite un semnal că încercarea PSD-ului de a pune mâna pe toată puterea în stat nu va funcționa. Timișoara și Timișul se vor opune”, a mai explicat Fritz, în timp ce Alin Nica s-a declarat bucuros că a găsit parteneri în „luptă”.
„Avem răspunderea pentru a veni cu un proiect nu doar politic, ci și administrativ pe termen mediu și lung. Acest lucru ne va ocupa timpul în perioada următoare. Acest pericol al revenirii PSD în forma de partid stat nu este neglijabil, este mai real ca niciodată. În spatele așa-zisei lupte împotriva extremismului se ascunde acest pericol și mai mare al revenirii la totalitarism. PNL e subordonat complet PSD. Este rușinos.”, a declarat Alin Nica la ieșirea din negocieri.
„Nu este niciun suspans”, a răspuns Dominic Fritz la întrebarea care vizează desemnarea oficială a lui Alin Nica în cursa pentru președinția CJT din partea ADU.
„Noi din partea USR am votat deja intern pentru un candidat. Așteptarea membrilor USR este ca partidul USR, care este în Alianța Dreapta Unită cu Forța Dreptei și PMP, cel mai mare partid, să fie și partidul care conduce această alianță. Nu este un lucru ușor de făcut acum să trecem peste aceste ponderi. Vedem și atuul pe care îl are domnul președinte (n.r, Alin Nica) în calitate de președinte în funcție. (…) Ține și de o viziune comună și de o asigurare că această construcție este una pe termen lung, în care oamenii pot să aibă încredere. Iar această încredere trebuie construită inclusiv prin negocieri. Acesta e motivul pentru care nu ne grăbim acum, bem o cafeluță și gata, și vrem să avem aceste discuții mai ales despre proiectele comune.”, a explicat Dominic Fritz.
Primarul în funcție al Timișoarei dă asigurări că Alianța va ajunge, în următoarele zile, „la o concluzie convingătoare pentru toți timișenii”. Dominic Fritz își va lansa oficial candidatura la Primăria Timișoara sub sigla Alianței Dreapta Unită în 9 aprilie, cu două luni înainte de ziua scrutinului.