Autopsia pacientului decedat pe scările celui mai mare spital de stat din Caraș-Severin dă naștere la și mai multe întrebări legate de modul în care a fost investigat și diagnosticat pacientul!
Serviciul Județean de Medicină Legală Caraș-Severin a stabilit cauzele morții lui Dorel Ureche, pacientul de 66 de ani care s-a prăbușit pe scările Spitalului Județean de Urgență din Reșița în timp ce venea la (re)internare pe Secția Urologie, după ce în weekend fusese lăsat acasă, pe motiv că abia de luni va începe efectiv tratamentul în spital.
Concluziile medicului legist în niciun caz nu simplifică acest caz revoltător, ba dimpotrivă, pun și mai mult la îndoială actul medical practicat în spitalul din Reșița.
Infarctul miocardic cu ruptură de cord și fractura de coloană vertebrală toracală, a stabilit legistul, reprezintă cauzele determinante ale insuficienței cardio-circulatorii acute și tamponadei cardiace care au condus la decesul pacientului.
„Ne-au spus că a fost ruptură de coloană și de măduva spinării și infarct miocardic!”, ne-a precizat fiica lui Dorel Ureche după ridicarea cadavrului în vederea înhumării.
Se ridică astfel câteva întrebări, la care doar specialiștii din comisiile de expertiză vor putea răspunde. Până atunci, reprezentanții spitalului ar putea explica măcar de ce a fost internat pacientul Ureche vineri și tot în aceeași zi i s-a permis să plece acasă. Ce sens face o astfel de internare fictivă?
Sunt întrebări firești pe care și le pune în primul rând familia. Și asta pentru că, pacientul Dorel Ureche o fi plecat acasă pe propria semnătură, dar nu pentru că a ținut neapărat, ci pentru că asta i s-a sugerat.
„Doctorul m-a întrebat dacă vreau să merg acasă sau să stau aici, în spital, că oricum nu-mi dă tratament până luni!», i-a spus Dorel Ureche prietenului său după ce a plecat din secția de Urologie.
Familia îndurerară e ocupată acum cu înmormântarea, dar are un motiv în plus să se îndoiască de aflarea adevărului după ce Poliția i-a cerut să nu mai discute cu presa despre acest caz revoltător.
Cât despre bucata ruptă din scara spitalului… a dispărut! „După înmormântare o să căutam un avocat, să ne ajute să aflăm adevărul și să îi tragem la răspundere pe cei vinovați de tragedia din familia noastră!”, a spus Larisa Raluca Ureche, fiica lui Dorel Ureche.