Mirel Pascu a fost reales șef al organizației locale a social-democraților din Bocșa cu unanimitate de voturi!
Revenit în fotoliul de primar, Mirel Pascu domină categoric scena politică locală, niciun alt partid neavând în momentul de față un reprezentant care să-i poată pune probleme reale la alegerile din 2024. Mai ales după ce fostul edil, Eugen Cismăneanțu, pare să fi ieșit complet din viața politică.
La finele săptămânii trecute, Pascu a fost reconfirmat președinte al PSD Bocșa, neavând nici măcar un contracandidat. Ar fi fost oricum în zadar. Liderul PSD Caraș-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu, a remarcat faptul că sunt 20 de ani de când Mirel Pascu conduce organizația locală și că nu-l vede prea curând predând ștafeta. Primarul Bocșei l-a contrazis însă, spunând că e pregătit să lase organizația pe mâna altcuiva imediat ce va apărea omul potrivit. Până atunci însă s-au stabilit alte obiective: câștigarea tuturor celor patru rânduri de alegeri care vor avea loc în 2024. Mirel Pascu trebuie să câștige încă un mandat de primar al Bocșei, dar trebuie să obțină și un număr mare de voturi pentru candidatul PSD la șefia Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu.
„Trebuie să câștigăm Bocșa, trebuie să câștigăm Consiliul Județean, dar nu ne sunt indiferente nici celelalte alegeri. Acum e o conjunctură favorabilă, am făcut dreptate și la alocarea banilor din Fondul de Rezervă, Bocșa s-a schimbat mult în bine de când e Mirel la primărie.”, a spus președintele Hurduzeu.