Municipalitatea anunță un program bogat pentru prichindei, la finalul săptămânii, cu spectacole de teatru, workshopuri și ateliere de creație.
Poveștile copilăriei prind viață la Festivalul de Teatru pentru Copii „Estrada”, organizat de Primăria Reșița și Teatrul „DA”. Evenimentul se va desfășura în Centrul Civic, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în perioada 1-4 iunie!
Cele patru zile vor fi pline, așadar, de spectacole de teatru, workshop-uri, ateliere de creație și concerte. Spectacolele de teatru vor fi puse în scenă de următoarele companii: Teatrul „Abracadabra”, din Târgoviște, Teatrul „Țonțonel”, din București, Teatrul „Albinuțele” Brăila, Teatrul „Arlechino” din Brașov, Teatrul „DA”, din Reșița” și Teatrul „IuHuu Land”, din Timișoara. Festivalul dedicat copiilor aduce anul acesta cinci artiști din zona muzicii, care vor urca pe scenă în ultima zi. Este vorba despre: Rareș, Maryliss, Andra Gogan, Ana Maria Moldovan și Antonia Rădulescu.
PROGRAMUL EVENIMENTELOR:
JOI, 1 IUNIE
între orele 13:00 – 17:30, în Centrul Civic
- Atelier caricatură cu artistul Marian Truțulescu
- Atelier actorie și improvizație cu Camelia Ghinea
- Spectacol Liceul de Arte „Sabin Păuța”
- Kids yoga
- Atelier robotică cu Asociația For Life, prof. Ovidiu Bădescu
- Concurs biciclete cu Daniel Crista
- Face panting și atelier împletit brățări cu Centrul de Voluntariat Mansarda
între orele 17:30 – 20:00, în Centrul Civic
Toboșarul festivalului: Sergiu FÂRTE, Sighișoara
- CEI TREI PURCELUȘI – Teatrul IUHU LENT, Timișoara, Regia: Cosmin Tudor Bogdan // Distribuția: Alina Spiridon, Bogdan Blistiar și Bogdan Spiridon;
- GREIERELE ȘI FURNICA – Teatrul DA, Reșița, Regia: Dan Mirea // Distribuția: Ileana Căprariu și Dan Mirea;
- CARTEA JUNGLEI – Teatrul IUHU LENT, Timișoara, Regia: Cosmin Tudor Bogdan // Distribuția: Alina Spiridon și Bogdan Blistiar;
- CĂSUȚA DIN PĂDURE, după frații Grimm – Teatrul de păpuși ALBINUȚELE, Brașov; Regia: Eugen Frîncu // Distribuția: Eugen Frîncu, Ionela Apostu, Mirela Borș;
- Ateliere creative pentru copii cu Teatrul ȚONȚONEL.
VINERI, 2 IUNIE, între orele 17:00 și 20:00, în Centrul Civic
Toboșarul festivalului: Sergiu FÂRTE, Sighișoara
- IEDUL CU TREI CAPRE – Teatrul ȚONȚONEL, București, Regia: Elena Marin// Distribuția: Nicoleta Miru, Andrei Ciugulea, Cosmin Cosma și Elena Marin;
- CELE TREI FIRE DE AUR, după frații Grimm- Teatrul de păpuși ALBINUȚELE, Brașov, Regia: Eugen Frîncu // Distribuția: Eugen Frîncu, Cristina Torodoc, Monica Dabica;
- MAGIA COPILĂRIEI – Teatrul ARLECHINO, Brăila, Regia: Aurelian Iorga// Distribuția: Aurelian Iorga și Ștefan Roman;
- COLIBA IEPURAȘULUI – Teatrul ȚONȚONEL, București, Regia: Elena Marin// Distribuția: Nicoleta Miru, Andrei Ciugulea, Cosmin Cosma și Elena Marin;
- Ateliere creative pentru copii cu Teatrul ȚONȚONEL și Flaviu Cernescu;
SÂMBĂTĂ, 3 IUNIE, între orele 17:00 – 20:00, în Centrul Civic
Toboșarul festivalului: Sergiu Fârte
- AVENTURILE LUI IU SI HU – Teatrul IUHU LENT, Timișoara, Regia: Marius Lupoian // Distribuție: Adrian Jivan, Alina Spiridon, Bogdan Spiridon;
- UMOR PE SFORI – Teatrul ARLECHINO, Brăila, Regia: Aurelian Iorga // Distribuția: Aurelian Iorga și Ștefan Roman;
- MARIOARA ȘI VASILACHE – Teatrul ȚONȚONEL, București, Regia: Elena Marin //Distribuția: Nicoleta Miru, Andrei Ciugulea, Cosmin Cosma și Elena Marin;
- MAGIC SHOW CU CEATA LUI ZÂMBILICI – Trupa ABRACADABRA, Târgoviște, Distribuția: Victor Mihalache, Roxana Clopotaru, Emil Picurici, Costică Bobeică, Corina Ciublea, Valentin Ciublea;
- Ateliere creative pentru copii cu Teatrul ȚONȚONEL
DUMINICĂ, 4 IUNIE , între orele 16:30 – 20:30, Centrul Civic
Prezentator: Sergiu Fârte
16:30 – 17:30 – Young Artist on Stage – Ana Maria Moldovan| Antonia Rădulescu | Robert Poka
17:30 – 18:30 – Concert Live Maryliss,
18:30 – 19;30 – Concert live Rareș
19:30 – 20:30 – Concert live Andra Gogan