
Conform autorităților locale DC49, drumul care leagă satul Padina Matei de intersecția cu DJ571A (Gârnic – Moldovița) a fost închis circulației datorită căderilor masive de arbori.
Ion Cârpian, șeful Ocolului Silvic Moldova Nouă, a explicat pentru Express De Banat că depunerile masive de zăpadă peste arborii deja acoperiți cu un strat substanțial de gheață, format cu o zi înainte, într-o zonă în care după ploi torențiale care au continuat zile la rând, solul deja prezenta o instabilitate accentuată, au contribuit astfel la cumulul de factori care a cauzat căderea acestora pe hectare întregi, inclusiv peste căile de acces blocându-le parțial sau complet. Cârpian menționează, de asemenea, că o astfel de situație este relativ rară.
La solicitarea unităților administrativ teritoriale din zonele afectate, echipele Ocolului Silvic Moldova Nouă au intervenit încă din ziua de marți pentru degajarea căilor de acces, atât pe drumurile județene care străbat zona cât și pe cele comunale și forestiere. Se fac în continuare eforturi pentru degajarea trunchiurilor de copaci căzuți și deblocarea DC49 dar și a altor rute importante aflate în această situație, în același timp monitorizând-se în timp real situația din teren.
Padina Matei rămâne în continuare fără alimentare cu energie electrică situație care continuă, intermitent încă de marți.