Dați-vă voi jos masca, eu nu o dau!

O făcurăm și pe asta. După un an și două luni, aproape cât un stagiu de armată din vremea lui Ceaușescu, am scăpat de mască și asta datorită președintelui nostru, care nu știu cum dracu a făcut de s-a îndurat să elimine, cu două săptămâni mai repede, obligativitatea purtării ei. Între noi fie vorba, Klausică nu e băiat rău, iar acest lucru îl pot confirma liberalii și, parțial, useriștii, dar când i se pune pata, mai ales pe ai lui Ciolacu, nu i se mai văd nasul, gura și bărbia de sub mască, mai ceva ca lui Zorro.

De azi, totul e la liber: bărbații la tricou cu mânecă scurtă, femeile cu decolteu cât mai profund, pensionarii cu ce or găsi prin casă: baston, cadru metalic, cârjă. De azi, virusul ăsta care ne-a mâncat sufletul și ne-a albit părul din cap pleacă în vacanță. Sau cel puțin așa ni se alimentează creierele. Până mai ieri, Bucureștiul, Timișoara și Craiova erau cocoșate de atâtea infectări, iar azi, dăm jos masca. Cine să mai înțeleagă ceva.

Dați-o voi jos, eu refuz să fac asta. M-am obișnuit cu ea, astă iarnă datorită ei nu mi-a înghețat mustața, nasul nu mi-a curs, iar gura a stat liniștită în banca ei și nu m-am certat cu unul, cu altul, după cum îmi este obiceiul. Ea m-a inspirat anul trecut și am scos o carte (cu dumneaei pe copertă), drept pentru care îi sunt recunoscător și nu renunț la ea pentru nimic în lume. Unde mai pui că acasă am un bax de măști, din alea ieftine ca braga, la 1 leu bucata, că m-am aprovizionat pe termen lung, cu gândul că voi muri și nu o să mai scap de pandemie. Așa că trebuie consumat tot stocul, ca de altfel și cel cu borcanele de fasole, tocană de legume, conserve de pește, hârtie igienică și câte or mai fi în spais.

Sincer să fiu, după un an și două luni de chin și jale, cu covid la purtător și două procese verbale de contravenție, mi-e și frică să ies din bloc fără mască. Dacă mă întâlnesc cu vărul lui Garcea pe care, în afară de manele, nu-l interesează nimic și mă amendează? Ei, nu-i chiar așa de simplu cum crede Klausică, până îi explic că e ordin de la el să nu mai purtăm masca, prostul mă și trimite la Finanțe să plătesc amenda. Așa că mai bine precaut și să râdă alții de mine, decât să scot banul din buzunar. Ș-apoi, dacă o dau jos și nu mă recunosc prietenii pe stradă, nu tot eu o să am de pierdut? Păi vedeți, de ce să renunț la ea. Las-o acolo, că nu-mi cere mâncare.

Cum? Să mă amendeze Garcea că port masca după ce Klausică a ordonat să o dăm jos? Asta ar fi prea de tot. Să-mi arate don agent principal de poliție unde scrie că nu am voie cu mască pe stradă? Să-mi arate și mă conformez, dar eu vă spun că nu mă poate obliga nimeni să o dau jos, însă dacă mă amendează, o sun pe Șoșoacă, că asta cu siguranță mă salvează. Și știți de ce? În lipsă de altceva, o să se apuce să protesteze și să dea în Iohannis și Cîțu că sunt doi iresponsabili și din cauza lor se vor infecta românii pe capete!


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/