Săptămâna de dinaintea debutului noului an școlar îi găsește pe cinci dascăli din Timiș infectați cu coronavirus. Potrivit inspectorului școlar general, toți profesorii provin din aceeași unitate de învățământ. Testarea tuturor cadrelor didactice la nivelul județului nu este obligatorie, mai spune Marin Popescu.
Cele cinci cadre didactice se află în izolare la domiciliu. „S-a făcut anchetă de la DSP și se gestionează bine situația. În acest moment, aceasta e situația, persoanele sunt în izolare la domiciliu. Nu putem spune și unitatea unde au fost depistate aceste persoane.”, a declarat Marin Popescu, inspectorul școlar general al Timișului.
Începerea activității didactice va fi influențată de contextul epidemiologic din zona în care se află unitățile de învățământ. Conducerea fiecărei unități va lua decizia cu privire la la organizarea activității după propriile norme și circuite, respectiv posibilități.
În mediul urban, instituțiile îmbrățișează scenariul verde-hibrid. Potrivit statisticilor, comuna Bara se încadrează în scenariul roșu pentru începerea anului școlar. Acolo, 10 preșcolari, 7 elevi de școală primară și 6 angajați încep școala de acasă. Dascălii vor pregăti pentru copii fișe și documente xerox.
Orașul Lugoj și 6 unități școlare din împrejurimi se încadrează în scenariul galben. Aici, primăria a alocat 200.000 de lei din bugetul local pentru testarea profesorilor la Spitalul Municipal. Cadrele didactice nu sunt obligate să facă testul COVID-19.
Preșcolarii nu sunt obligați să poarte mască de protecție. Obligativitatea intervine însă în cazul elevilor cu vârste de peste 6 ani, în cazul în care nu există acel plexiglas care să prevină contactul direct cu profesorul de la clasă. Orele de sport se vor desfășura fără mască, atât timp cât copiii au acces la curte sau alt spațiu în aer liber, în afara instituției în care studiază.