Dare de mită pentru iubită! Ce sumă a vrut un bărbat să îi dea unui polițist pentru concubina sa?

stiri si publicitate cu Casino Herculane by sungarden

Un bărbat a fost în prins în flagrant în timp ce mituia un polițist! Banii ar fi trebui să-l înduplece pe agent să nu dispună măsurile necesare privind tragerea la răspundere penală a concubinei sale, cercetată într-un dosar penal.

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cu sprijinul Centrului Operațional 2 Timișoara, au prins în flagrant ieri, 16 iulie, un bărbat care a oferit și remis cu titlu de mită suma de 800 de euro unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

Ca urmare a ofertei primite în prealabil, în data de 15 iulie polițistul a formulat denunț la Serviciul Județean Anticorupție Timiș, fiind sesizată unitatea de parchet competentă.

În fapt, în urma unei înțelegeri prestabilite pe care bărbatul a avut-o cu concubina sa, aceștia au hotărât să îi remită polițistului, anchetator în dosarul penal respectiv, 800 de euro, pentru a o exonera pe aceasta de răspundere penală.

promovare banner maxagro Stiri cu Muzeul din Timisoara

Suma de bani a fost găsită în interiorul autoturismului unde bărbatul s-a întâlnit și a discutat cu agentul de poliție și căruia i-a oferit și remis această sumă, cu titlu de mită.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Stiri si Publicitate, joburi in Timisoara si Resita STPT job 1000x200 Stiri si Publicitate in Timisoara si Resita 1000x100 edb
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/