Dar cu diareea cum rămâne?

Un apartament în Bulgaria se cumpără cu jumătate din banii pe care îi dai pe unul de la noi, din Mamaia, de exemplu. Și nu vorbim de o locuință aflată la dracu’ în praznic, pe la granița cu Turcia, ci de una situată la cel mult 60 de kilometri de Mamaia noastră. Adică una de la fereastra căreia te salută marea dimineața. La fel și în cazul garsonierei.

La o astfel de locuință, de-a noastră, bineînțeles, și serviciile publice sunt pe măsură. Oferta e dintre cele mai futuriste din câte există pe piață, iar administrația se străduiește să satisfacă toate mofturile celor care conviețuiesc în locuințele despre care vorbeam. Să dau un exemplu: ești posesorul unui apartament de 200.000 de euro, să zicem. Și să mai zic că te ajung din urmă nevoile fiziologice când ești la promenadă pe faleză. Ce faci? Cauți o toaletă, normal. La prețul locuinței tale de acasă, ai pretenții ca primăria să-ți ofere o budă cum nu s-a mai văzut până acum. Să se învârtă după soare. Curată ca un pahar, frumos mirositoare în interior, cu parfum de levănțică, muzică relaxantă și câte și mai câte.

Primăria Constanța merge mai departe cu extravaganța, ceea ce e o dovadă în plus că năravurile de pe vremea lu’ Radu Mazăre au prins bine la cei care au venit după el. Localnicii, iar alături de ei, turiștii care vin vara la mare, la soare și la distracție vor avea parte de toalete publice cu cronometru. Cum vine asta? Simplu: te așezi pe tron, cu ochii pe afișajul electronic care îți arată timpul alocat nevoilor pentru care ai ajuns la budă. Adică nu te caci cât vrei tu. Sau nu stai pe budă să-ți citești mesajele de pe telefon, în timp ce altul afară săracul strânge din buci. Nu, primăria s-a gândit și la situații de acest gen, rezervând un număr de minute, de bun simț, plecând de la o medie rezonabilă. Când timpul este pe sfârșite, vocea din tavan, nu mai contează dacă e de femeie sau bărbat, te bagă în priză: „În 30 de secunde, ușa se deschide automat”. După ce se aprinde beculețul roșu și pornește alarma, semn că ăla sau aia din difuzor nu ți-au vorbit a proasta, sari de pe tron, închei cureaua, șlițul și gata! Ca la New York, nu alta.

Ce să zic, la un pișu, la un caca, mai merge, dar când te apucă cufureala, ce faci?


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/