Dacian Cioloș: „Ne vom pregăti ca să aibă și cărășenii posibilitatea să aleagă oameni competenți la alegerile care urmează!”

Scorul extraordinar obținut de Alianța 2020 USR PLUS la nivel național, dar și în Caraș-Severin, l-a determinat pe Dacian Cioloș să anunțe figuri noi și în primăriile, consiliile locale și Consiliul Județean Caraș-Severin.

Cu 11,05% din totalul voturilor exprimate, Alianța 2020 USR PLUS s-a clasat pe locul trei la nivel de Caraș-Severin la alegerile europarlamentare. „Felicit echipele partidului PLUS și USR din județul Caraș-Severin pentru rezultatele bune obținute după o muncă de câteva luni și le mulțumesc voluntarilor care au ajutat Alianța 2020 USR PLUS. Am fost, în precampania electorală, în județul Caraș-Severin, în localitatea Reșița și am simțit că lucrurile se schimbă în bine, că cetățenii s-au săturat de minciună și incompetență, iar promisiunile nu mai sunt suficiente ca să câștigi voturi. Așteptările în județul Caras-Severin sunt mari și ne vom pregăti ca cetățenii din această comunitate să fie reprezentați așa cum merită în Parlamentul European, dar să aibă și posibilitatea să aleagă oameni competenți la alegerile care urmează“, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș.

Fostul premier e convins că votul de duminica trecută înseamnă de fapt un semnal dat nu doar României, ci întregii Europe, în sensul că societatea civilă rescrie viitorul politic atât la nivel național, cât și european. „Alianța 2020 USR PLUS a reușit nu doar să scoată un rezultat foarte bun, dar și să dea o nouă speranță tuturor românilor că se poate: că se poate construi o Românie fără hoție, fără sărăcie și fără dezbinare. Am reușit să câștigăm încrederea județelor care, până acum, erau de partea PSD. Și asta, doar cu ajutorul celor care nu au mai dorit să stea deoparte și al celor care au ales să se implice. Munca pe care o avem de făcut în următoarele zile pornește de la fundația acestei țări. Modul în care s-a făcut politică în ultimii  30 de ani nu își mai are loc în următoarea configurație politică”, au transmis liderii PLUS Caraș-Severin.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/