Aleşii locali din Caransebeș au aprobat modificarea unei hotărâri de Consiliu Local, care a făcut foarte multă vâlvă în rândul grupului PSD. Hotărârea prevede aprobarea actualizării unor taxe pentru activitatea de stare civilă prestată de către Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Caransebeș.
Primarul Felix Borcean a fost de acord de la bun început cu propunerea consilierilor ca unele persoane defavorizate să nu fie obligate să achite unele taxe. Astfel, s-a aprobat scutirea de la plata taxelor pentru activitatea de stare civilă pentru persoanele reținute sau arestate, care nu posedă acte sau dovezi ori certificate de stare civilă și care nu dispun de mijloace financiare, precum și persoanele cu handicap și cele fără venituri. De asemenea, persoanele care sunt victime ale calamităților naturale, incendiilor sau altor dezastre și care declară, pe propria răspundere, că dovada sau certificatul de stare civilă a fost pierdut, distrus sau deteriorat.
Persoanele care solicită încheierea căsătoriei în alt loc decât în sediul Primăriei trebuie să facă dovada că unul dintre cei doi soți are un grad de handicap pentru care persoana nu se poate prezenta la locul prevăzut de lege în vederea încheierii căsătoriei.
Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de aleșii locali din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Aceste taxe sunt venituri cu destinație specială, fiind instituite în vederea acoperirii cheltuielilor de organizare și funcționare a Compartimentului de Stare Civilă din cadrul Primăriei Caransebeș.