Cursurile de limba și cultura japoneză revin la Universitatea Politehnica Timișoara, sub egida noului Centru UPT de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia.
Orele sunt susținute de prof. dr. Camelia Nakagawara sau Kameria sensei. Acestea se vor derula în perioada 23 octombrie – 2 decembrie 2023, exclusiv online.
Centrul de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia, nou înființat în cadrul Universității Politehnica Timișoara, poartă numele „Jutsu”, un termen ce poate însemna atât artă, cât și tehnică. Inaugurarea centrului marchează Festivalul Culturii Japoneze desfășurat la Universitatea Politehnica Timisoara în cadrul evenimentelor Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023.
Prof. dr. Nakagawara este niponolog cu studii postuniversitare la Universitatea Columbia, New York (MA în predarea limbilor străine, Teachers College) și Universitatea din Chicago (PhD în Limbi și Civilizații Est-Asiatice), cu o lungă experiență de cercetare și predare la nivel universitar atât în Japonia cât și în SUA.
Cursurile se desfășoară pe module, iar fiecare constă în 5 ședințe a câte 75 de minute. Taxa pentru întregul modul este de 250 de lei pentru publicul larg. Studenții și elevii beneficiază de o reducere de 20%, deci plătesc 200 lei pentru întregul modul, iar studenții și angajații UPT beneficiază de gratuitate.
Înscrierile se fac pană marți, 24 octombrie 2023, 2023, orele 19:00.