Cursuri de formare acreditate în domeniul Resurselor Umane, oferite de CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează cursuri de formare pentru calificarea de Inspector sau Referent de Resurse Umane. Cursurile sunt recunoscute național, acreditate de Autoritatea Națională pentru Certificări.

Cursurile de formare au loc în perioada 26 octombrie-13 noiembrie, în fiecare zi lucrătoare a săptămânii, câte trei ore pe zi, începând cu ora 17.00. Doritorii vor dobândi, în perioada cursului, mai multe aptitudini, atât teoretice, cât și practice. Participanții vor învăța noțiunile standard din câmpul muncii, procedee de recrutare și selecție a personalului și cunoașterea legislației muncii. Cursanții vor fi instruiți și în aplicația Revisal (Registrul General de Evidență a Salariaților), pentru care CCIAT oferă în plus un certificat de participare.

Taxa de participare la cursurile de formare este de 800 de lei, sumă care poate fi achitată în două tranșe. După absolvirea cursului, participanții își vor primi certificatele în cel mult o lună.

Mai multe detalii despre cursul acreditat puteți solicita la numărul 0720.444.121, sau prin e-mail, la adresa: tavramov@cciat.ro. Tot aici primiți informații și despre înscrieri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/