Centrul Jutsu UPT lansează primul curs de aranjamente florale japoneze, cu metoda inovatoare a Școlii Sogetsu.
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în premieră, un curs de Ikebana, arta japoneză a aranjamentului floral. Atelierele vor fi organizate de Centrul Jutsu UPT, din 10 noiembrie, și sunt susținute de artista Monica Veress, cunoscută ca „Seiho-sensei”.
Participanții vor învăța principiile estetice, tehnicile și filosofia din spatele acestei arte, urmând metoda inovatoare a Școlii Sogetsu, care încurajează creativitatea individuală și adaptarea aranjamentelor în orice context.
Ikebana nu este doar o practică decorativă, ci și o experiență spirituală: cultivă armonia cu natura, echilibrul între forme și spațiu, reducerea stresului și dezvoltarea concentrării. Aranjarea florilor devine astfel o meditație activă, iar cursanții își pot exprima personalitatea prin compoziții unice.
Cursul este structurat în 4 module a câte 5 lecții de 2 ore, primul modul desfășurându-se între 10 noiembrie și 15 decembrie, la Casa Politehnicii 1, Bd. Regele Ferdinand I, nr. 2, etajul 2. Participanții care finalizează toate modulele primesc o diplomă și pot participa la un mini-concurs, lucrările urmând să fie expuse într-o expoziție specială.
Taxa pentru un modul este de 250 lei (exclusiv materiale). Înscrierile se fac prin completarea unui formular online; informații suplimentare – camelia.nakagawara@upt.ro.