Record de deșeuri vegetale adunate în acest an în urma curățeniei de primăvară, fiind colectați 620 de metri cubi de deșeuri vegetale pe parcursul lunilor martie-aprilie.
Volumul cel mai mare a fost de pe străzile Bocșei, Făgetului, Paul Chinezu, Tapiei, Libertății, Caraiman, Trandafirilor și Jabărului, unde sunt şi foarte multe grădini.
„Menționăm că în unele zone periferice încă nu au fost ridicate deșeurile vegetale. Aproximăm ca în decurs de o săptămână, dacă nu mai depozitează cetățenii, vom reuși să eliberăm și aceste zone. Aproximativ, cantitatea care necesită a fi ridicată ar fi între 100 și 150 metri cubi. Toate aceste deșeuri vegetale vor fi transformate în compost care va folosi ca îngrășământ natural”, ne-a declarat viceprimarul Adrian Serendan.
Datorită cererii mari din partea cetățenilor, programul de colectare a fost prelungit. La finalul perioadei inițiale, fuseseră ridicați peste 550 metri cubi de crengi și deșeuri vegetale.