Curajul de care dau dovadă toți cei care sunt forțați să își părăsească țările de origine a fost celebrat la Timișoara, de Ziua Mondială a Refugiatului. La Centrul de Tranzit în Regim de Urgență au fost organizate mai multe ateliere pentru copii, iar adulții refugiați au pregătit mâncare tradițională din zonele din care provin.
Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara a fost deschis în urmă cu 15 ani și astăzi găzduiește aproximativ 100 de persoane, cele mai multe din Sudan. De-a lungul anilor, aici au fost asistați peste 3.500 de refugiați.
„Sunt aici cu familia mea, suntem cinci persoane. A trebuit să plecăm din Sudan până în Libia, de acolo am ajuns aici. A fost un mare pas pentru noi. Erau multe probleme acolo, mult conflict, foarte multă lume murea și a fost cea mai bună decizie să plecăm de acolo. Am avut mai multe interviuri, am ales Norvegia. Aș fi foarte bucuros să ajung acolo pentru că e o țară foarte dezvoltată și acolo ar fi un loc sigur pentru copii, de viitor. Acolo mi-aș dori să îmi construiesc o viață.”, a povestit un bărbat din Sudan.
„Visul meu este să devin doctoriță și vreau să încerc tot posibilul să fac acest lucru pentru mine și pentru familia mea. Știu că sunt foarte mulți copii în aceeași situație ca mine sau poate și mai rău și de aceea îmi doresc ca toți copiii din lumea asta să aibă o viață cu succes, la fel cum îmi doresc și mie, și o viață în care să aibă parte numai de liniște și bucurie. Mi-am promis că atunci când voi fi doctoriță o să îmi permit să fac o zi specială pentru refugiații de la UNHCR pentru a-i ajuta și pe toți cei care au nevoie de ajutor.”, a spus o fetiță de 12 ani care, împreună cu părinții, a părăsit Damascul pe când avea doar 2 ani.
Tatăl ei povestește că de la plecarea din Siria, întreaga familie a locuit în Egipt, Libia, iar de acolo au ajuns în Timișoara anul acesta, la finalul lunii mai. În Centrul de Tranzit vor sta următoarele luni până când vor ajunge în Norvegia, acolo unde speră să se stabilească: „Când am plecat din Siria o aveam doar pe Neymar. Pe parcurs au venit și ceilalți 3 copii. Prin intermediul UNHCR am ajuns în România, ca tranzit pentru mai departe. Am ales Norvegia pentru siguranță, pentru un viitor mai bun pentru copii, să începem o viață proaspătă. S-a dus speranța să ne întoarcem acasă, în zona unde trăiam noi totul e la pământ. Asta a fost cea mai grea parte, că a trebuit să ne lăsăm casa în urmă și faptul că nu va fi mai acea casă niciodată pentru noi.”
La evenimentul organizat la Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara au fost invitați și refugiați care nu sunt găzduiți de centru, ci în oraș sau în județele învecinate. În Timiș, Arad și Bihor sunt astăzi aproximativ 2.700 de refugiați doar din Ucraina. Irina, spre exemplu, este aici împreună cu fiica și mama ei. Soțul și tatăl sunt în continuare în țara aflată în război.
„Sunt din orașul Zaporojie, am venit aici împreună cu fiica. Mai târziu ni s-a alăturat și mama. Aici, în Timișoara, suntem de un an și am lăsat orașul care a fost ocupat în prima zi de război. (…) Am venit aici la familia unui cunoscut al soțului meu, familia lui ne-a primit și am trăit cu ei o perioadă, apoi tot cu ajutorul lor și al organizațiilor care ne-au sprijinit am găsit alt apartament în care locuim acum.”, a spus Irina Pruhlo.
În grădina centrului, refugiații au participat la ateliere de dans și muzică, iar copiii au pictat. Cu toții au degustat preparate specifice zonelor din care provin.
„Avem un atelier de pictură pe tricouri. Pictăm simbolul luminii interioare, fiecare va fi liber să aleagă ce înseamnă lumina lor interioară și să o transpună pe tricouri. Un mesaj despre ei, despre bucuria de a fi, despre felul în care pot să își transmită fiecare esența particulară, prin pictură. Ideea ar fi să o și împărtășească cu toți cei pe care îi întâlnesc, purtând tricoul. Am colaborat de mai multe ori și cu AIDRom, și cu alți refugiați și găsesc de fiecare dată oameni foarte talentați prin ei. Mă bucură să le ofer un spațiu în care să poată să își descopere talentele și mediul creativ și să poată să exprime ceea ce simt.”, a declarat Livia Mateiaș, creatoarea brandului „Tricouri de Poveste”.
„Întotdeauna când se organizează un astfel de eveniment într-un cadru exterior, nu există pulsul. Deloc. Și atât de frumos e să fii alături de ei, măcar într-o zi în care le onorăm curajul. La sfârșitul zilei suntem de milioane de ori mai îndreptățiți să mulțumim lui Dumnezeu pentru ce avem și să încercăm să ne uităm mai des la cei de lângă noi. Să încercăm să îi ajutăm cu ce putem. (…) Pe lângă faptul că ei trebuie să găsească un spațiu populat cu oamenii cu care rezonează, cu relația de încredere cred că e cel mai greu: să te deschizi în totalitate și să îi oferi celuilalt să intre în lumea ta. Asta se creează în timp. Dar ține de natura umană. Ce se întâmplă în centru e total unic pentru că noi ca operațiune, staff-ul se află în același spațiu cu refugiații. În nicio altă operațiune a UNHCR-ului din întreaga lume nu o să aveți un astfel de context. Suntem ca o familie și de aceea ne-am dorit ca în această familie extinsă să îi invităm în calitate de oaspeți și pe ceilalți refugiați din Timișoara, cumva să creăm acest cerc de încredere: mâncăm împreună, discutăm despre emoții, împărtășim sentimente și speranțe pentru viitor.”, a declarat Camelia Nițu-Frățilă, coordonatorul de teren al UNHCR la Timișoara.
Centrul de Tranzit de la Timișoara, casă timp de 6 luni pentru refugiați
În centrul de la Timișoara, refugiații pot sta șase luni, timp în care se pregătesc formalitățile pentru a se stabili în țările care să le devină casă.
„În Centrul de Tranzit avem în acest moment 113 refugiați cazați, sunt în procedură de relocare pentru Norvegia. Au voie să stea în centru în jur de 6 luni, dar această perioadă de ședere poate fi prelungită în funcție de condițiile particulare ale fiecărui caz, spre exemplu sunt persoane care au probleme medicale și atunci trebuie să extindem această ședere. Ei vin deja cu o predestinație. Noi avem un parteneriat cu guvernul român și cu Organizația Internațională pentru Migrație, iar al patrulea partener sunt țările de relocare. Fără angajamentul țărilor de relocare, din momentul în care refugiații sunt evacuați din țara de azil, deci țara în care se găsesc a doua oară în pericol, nu am fi putut și nu am fi găsit modalitățile necesare pentru a crea o soluție durabilă la criza respectivă.”, a declarat Camelia Nițu-Frățilă.
Nu avem un bol de cristal prin care să prevedem viitorul. Însă angajamentul nostru este să își sprijinim pe refugiați atât cât este necesar, a spus Pablo Zapata, reprezentantul UNHCR în România: „Angajamentul nostru este să fim aici atât timp cât este necesar. Avem o puternică echipă de țări-donatoare către UNHCR cărora le suntem recunoscători. Dacă ar fi să aleg un cuvânt, fără să am un bol de cristal prin care să văd viitorul, acesta ar fi a susține. Să susținem efortul. Să îl susținem! Nu știm cât timp va fi necesar, dar angajamentul nostru este prezent.”
Ziua Mondială a Refugiatului este o zi internațională desemnată de Organizația Națiunilor Unite pentru a onora toți refugiații de pe glob. În fiecare an, pe 20 iunie, sunt celebrate puterea și curajul milioanelor de oameni care au fost nevoiți să fugă din țara lor pentru a scăpa de conflict sau persecuție.
„Dincolo ce cifre, vorbim despre romane individuale, triste. Fiecare dintre oamenii pe care îi vedeți în jurul nostru are o poveste tristă în spate. Însă în această zi celebrăm și solidaritatea umană. Nu putem face să dispară fenomenul migrației, putem doar să îl ținem sub control, și din păcate există și un fenomen al migrației ilegale. Autoritățile române fac eforturi deosebite pentru reducerea cifrelor în ce privește migrația ilegală, iar toate datele Poliției de Frontieră ne arată că România este într-o scădere constantă a cifrelor față de statele din jur care înregistrează creșteri.”, a declarat subprefectul Sorin Ionescu.
Ziua Mondială a Refugiatului atrage atenția asupra drepturilor, nevoilor și visurilor refugiaților, contribuind la mobilizarea voinței și resurselor politice, astfel încât refugiații să și viețuiască, nu doar să supraviețuiască. În prezent, Germania este țara care găzduiește cel mai mare număr de refugiați din Europa.