Hidroelectrica trebuie să devină acționar!

Cei care conduc Uzina Constructoare de Mașini Reșița sunt de părere că uzina poate fi salvată, în ciuda datoriilor de milioane de euro pe care le are la fisc. Șefii societății comerciale cred că acestea decizii însă, pot fi luate numai la nivel guvernamental.

Ajunsă în stare de insolvență, din cauza datoriilor de peste 100 de milioane de euro pe care le are, uzina reșițeană are șanse să fie salvată de la faliment. Cel puțin, asta cred cei care manageriază fostul colos industrial, la care mai lucrează în prezent puțin peste 2.000 de oameni. Astfel că, Dan Obădău a trimis deja o adresă la premierul României, iar în perioada următoare, prin edilul-șef al orașului urmează să mai trimită o scrisoare în care să le explice foarte clar guvernanților mare plan din orașul de pe Bârzava. „Soluția ar fi ștergerea datoriilor uriașe, la care a contribuit și statul, prin aplicarea de penalități, iar cea de a doua solicitare și, poate cea mai importantă, este ca Hidroelectrica trebuie să injecteze în capitalul nostru, ca acționar majoritar”, a spus Dan Obădău, directorul general al SC UCMR SA.

Șefii uzinei i-au cerut ajutorul primarului orașului Reșița, Mihai Stepanescu. Edilul-șef spune că va încerca să facă demersuri pentru oameni, mai ales că uzina este un important angajator pentru oraș. „Este o decizie strict guvernamentală, dar voi face eforturi să rezolvăm ceea ce solicită conducerea. De altfel, și săptămâna trecută l-am adus la Reșiță pe Dan Sârbu și vom continua demersurile pe această linie”, a spus primarul orașului, Mihai Stepanescu.

Fără declarații despre restructurări
Șefii uzinei reșițene refuză să facă declarații pe tema reducerilor de personal, despre care cotidianul online „Express de Banat” a scris în cursul zilei de ieri. Mai mult, cei din conducere susțin că în această perioadă UCMR are parte de profit, ceea ce îi bucură pe elvețieni. Invesitorul elvețian a fost așteptat să sosească la Reșița, în cursul zilei de ieri, pentru o vizită de câteva zile.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/