Cum să îi spun copilului meu că nu trebuie sa aibă încredere în meseria în care am crezut de când mă știu?!

Mărturii tulburătoare din interiorul unui sistem zguduit serios de dramele din Caracal! Un polițist din Caraș-Severin, sătul de incompetență, indolență și de reducerea la tăcere a angajaților de către superiori, reacționează. Printr-un mesaj emoționant îi cere iertare fiicei sale pentru că el însuși a crezut în meseria sa. Și s-a înșelat…

Puțini sunt cei care au curajul, în interiorul sistemului fiind, să reacționeze la modul în care s-a acționat în cazul Caracal. Cineva din Caraș-Severin are. Și o face cu asumare, indiferent de consecințe, revoltat de nivelul atât de jos la care a ajuns instituția care ar trebui, în fapt, să aibă grijă de noi. Și de copiii noștri!

Alexandra Măceșanu a avut încredere în aceeași autoritate care, la o săptămână de la dispariție, nu este în stare să o găsească. Nu știe nici măcar dacă este în viață sau dacă, pentru ea, este deja mult prea târziu… Flavian Savescu este comisarul care, din spatele unui calculator și din fața fiicei sale, ne transmite tuturor o lecție tristă de umanitate, calitate pe care oamenii în uniformă din Caracal au uitat-o.

„Puterea unui copil… Sunt tată de fată și… polițist! Simțeam odată că pot face ceva care să conteze, diferit, ieșit din tipare, corect, că pot face ce trebuie! Am înțeles cât mă înșelam! E prima dată când îmi raportez meseria la copilul meu! La ce ar trebui să îl învăț acum! Cum să îi spun că nu trebuie să aibă încredere în meseria în care am crezut de când mă știu?! Cum să îl învăț ce este responsabilitatea când eu lucrez într-un sistem care îi demotivează până și pe cei mai motivați colegi ai mei?!”, își începe Flavian mesajul.

Un aspect blamat de popor în atitudinea polițiștilor care au stat vineri dimineață la ușa posibilului criminal a fost neimplicarea. Neasumarea. Lipsa de curaj în fața unui procuror care îți interzice, cu o hârtie în mână, să rupi gardul și să spargi ușa pentru că gestul tău ar putea salva o viață, deși o riscă pe a ta. „Sistemul tinde să te transforme într-o unealtă fără creier, una ce poate și trebuie să fie ușor de condus sau manipulat, una care să se teamă de consecințele lipsei de obediență!!! (…) Toți suntem responsabili! Nu suntem oi să nu putem raționa că nimeni nu ne poate spune să nu intervenim atunci când TREBUIE! Iar dacă nu intervenim când sufletul ne urlă așa cum a urlat acel copil, este pentru că sistemul ne-a redus la tăcere!!!”, mai spune comisarul din cadrul IPJ Caraș-Severin.

Revolta lui Flavian Savescu este una extremă, iar cuvintele pe care alege să le folosească în mesajul public sunt sfâșietoare. „Înmulțiți sentimentul meu din aceste rânduri cu o mie și nici atunci nu veți avea imaginea completă a putreziciunii! Este singurul loc de muncă în care i-aș interzice fiicei mele să lucreze! Cred că asta spune totul! (…) Sunt ofițer de poliție! Și nu mai sunt mândru de asta!!! Credința și mândria mi-au murit odată cu moartea unui înger! Dar sunt mândru că sunt tată și sunt dator să îmi feresc copilul într-o țară în care până și îngerii mor!”, este finalul unui strigăt disperat de neputință din interior, un strigăt al unei voci care de peste 20 de ani are de-a face cu sistemul „în slujba cetățeanului”.

Flavian Savescu a urmat cursurile Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, specialitatea criminalistică, unde a făcut cursuri de fotografie, iar mai apoi a făcut parte din echipa Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Acum este comisar în cadrul aceleiași instituții, fotograf în timpul liber cu multe premii în palmares și… tată. Un tată care ar face pentru fiica lui incomparabil mai multe decât polițistul Flavian Savescu.

„Se ajunge la astfel de cazuri din cauza promovării incompetenței, lipsei de experiență și, prin modul în care suntem conduși, se descurajează inițiativa și curajul de a face ceva”, ne spune Flavian. Întrebat ce ar fi făcut dacă s-ar fi aflat în dimineața zilei de 26 iulie în fața casei „monstrului”, polițistul ne spune fără să stea pe gânduri: „existau toate motivele să intri fără griji, aș fi intrat!”.

Nu se pronunță cu privire la deznodământul din acest caz, dar știe sigur că demisiile de fațadă care se fac la fiecare tragedie în România n-au niciun rost dacă, în locul celor demiși, vin tot unii ca ei: total nepregătiți. Nu știe dacă public au mai existat colegi din Poliția cărășeană care să fi reacționat, dar este sigur de un lucru: reacțiile spuse doar pe la colțuri și neasumate sunt egale cu zero.

Nici viitorul nu sună prea bine. La urma urmei, cine să îl facă frumos? Oameni puși în funcții cu răspundere uriașă doar pentru că au cunoștințe acolo unde trebuie? Interimari nepregătiți, de cele mai multe ori plasați politic? „Nu există siguranță în asemenea cazuri, doar șansa ca cineva competent să își asume răspunderi, să ia decizii și să facă tot ce îi stă în putință, uman și legal, fără să se gândească la consecințe și temeri.”, ne-a mai declarat Flavian.

Postarea sa i-a deranjat pe mulți, fără îndoială. Dar nu se teme de consecințe. Este un om asumat, cu o coloană vertebrală dreaptă, pentru care meseria de polițist înseamnă, în primul rând, responsabilitate. Din păcate, „meseria” de tată s-a transformat în neputință…

MESAJUL INTEGRAL AL LUI FLAVIAN SAVESCU:

Puterea unui copil…

Sunt tată de fată și… polițist! Simțeam odată că pot face ceva care să conteze, diferit, ieșit din tipare, corect, că pot face ce trebuie! Am înțeles cât mă înșelam!

E prima data când îmi raportez meseria la copilul meu! La ce ar trebui sa îl învăț acum! Cum sa îi spun că nu trebuie sa aibă încredere în meseria în care am crezut de când mă știu?! Cum sa îl învăț ce este responsabilitatea când eu lucrez într-un sistem care îi demotivează până și pe cei mai motivați colegi ai mei?!

Ce caracterizează meseria asta? Sau ce ar trebui? Un singur lucru: responsabilitatea! Responsabilitatea că dincolo de consecințe, faci un lucru în primul rând drept și apoi legal! Dar cum credeți dvs.că poate acționa un polițist când are în față spectrul consecințelor, indiferent care ar fi ele?! Și aici intervine asumarea responsabilității!

Nu vreau sa judec dar sunt polițist și știu cum gândesc și simt polițiștii pentru că sistemul tinde să te transforme într-o unealta fără creier, una ce poate și trebuie să fie ușor de condus sau manipulat, una care să se teama de consecințele lipsei de obediență!!!

Scopul rândurilor mele este conștientizarea faptului că decizia pe care trebuie să o ia un polițist în orice moment, ține doar de asumarea responsabilității! Iar asumarea responsabilității ține de amintirea jurământului depus în fața cetățeanului, în fața copilei care a murit! Am în fața ochilor spectrul unui suflet ce a avut încredere dincolo de orice în normalitatea care ar trebui să existe în lumea în care trăim! Ea și-a îndreptat încrederea în politie, în MINE, ca reprezentant al ei și EU am dezamăgit-o! Sunt la fel de vinovat ca oricare dintre colegii mei care nu au putut-o salva! De ce? Pentru ca văd zilnic mizeria de sub covoare! Pentru că atunci când mi se spune ca nu voi putea să schimb sistemul, ar trebui să continui sa cred în mine! Am învățat ca meseria asta nu are nevoie de idealiști!

Poate cineva să își închipuie ce s-a întâmplat între primul telefon la 112 si clipa când i s-a scurs ultima suflare?! Mă îndoiesc! Acum, pe lângă acest sentiment, toți cei ce aveți copii, alăturați groazei gândul la copilul vostru…și scoateți capul din nisip! Toți suntem responsabili! Nu suntem oi să nu putem raționa că nimeni nu ne poate spune să nu intervenim atunci când TREBUIE! Iar dacă nu intervenim când sufletul ne urlă așa cum a urlat acel copil, este pentru că sistemul ne-a redus la tăcere!!!

Mi s-a repetat de atâtea ori cu o ridicare din umeri că AȘA E SISTEMUL! Ca o scuză de către exact cei ce îl fac, pentru că sistemul este făcut de oameni așa cum o unealtă este creată de cineva…cu un scop! Scopul SISTEMULUI este obediența, reducerea asumării responsabilității și incapacitatea de a lua decizii, de a te opune nedreptății!!! Azi, SISTEMUL a omorât un copil pentru ca acest copil a fost omorât de un psihopat cu mâna SISTEMULUI! Pentru ca EU am fost incapabil sau nu am îndrăznit să intervin de teama consecințelor! Pentru că am uitat mândria de a fi polițist și credința în adevăr dincolo de consecințe! Pentru că am acceptat să fiu redus la tăcere atunci când știam că am dreptate! SISTEMUL nu are nevoie de oameni care priviți din spate își arata coloana prea dreaptă! SISTEMUL are nevoie de proverbe cu capete plecate! SISTEMUL suntem NOI, cu toată acceptarea noastră! La fel de vinovați ca si cei ce îl impun!

Azi a murit un COPIL! Este o diploma de absolvire pentru un SISTEM în care intri depunând un JURĂMÂNT! Și juri că vei apăra tocmai copilul care azi a murit! UN EȘEC! Poate cel mai dureros, dus în extreme de incapacitatea unei funcționalități evidente!

De câtă responsabilitate credeți ca ar da dovada un polițist când i-ar cere tatălui sa spargă el ușa cu piciorul la o percheziție?! Și câtă responsabilitate vă așteptați să aibă subalternii unui asemenea comandant într-un SISTEM bolnav în care nu mai poți salva o viață?

Sunt comisar de politie! Lucrez încă într-un serviciu operativ. Un serviciu care impune asumarea responsabilității si știu ce vorbesc! Înmulțiți sentimentul meu din aceste rânduri cu o mie si nici atunci nu veți avea imaginea completa a putreziciunii! Este singurul loc de munca în care i-as interzice fiicei mele sa lucreze! Cred că asta spune totul!

Sunt polițist! Am capul plecat în fața realității că azi un copil a fost ucis! EU am fost incapabil sa îl salvez! Țipetele pe care mi le imaginez îmi sfredelesc sufletul! Și a murit! Încet! Gândindu-se la mine! Gândindu-se ca EU POT și TREBUIE să îi salvez VIAȚA! AȘTEPTÂND!Oare în ce moment a realizat ca EU nu voi veni?! Oare în ce moment i-a murit speranța? Spectrul rece al morții… Ultima bătaie a inimii… Voi fi polițist și mâine! Dar EA nu va mai fi! EU, un polițist, îmi voi îmbrățișa în continuare fata dar un alt tată nu mai poate face asta! El nu a fost sunat de propria fiica pentru a o salva pentru că acest suflet pierdut a crezut îndeajuns în MINE! Iar EU am dezamăgit-o!

Pe fiecare birou operativ exista o cărămidă! Cu care noi, polițiștii, ne batem în piept, raportând câte infracțiuni am constatat, câte dosare am soluționat, etc., etc.! Piepturile noastre sunt tăbăcite, ale unora din cauza loviturilor de cărămidă iar ale altora de aprecieri. Fiecare același birou stă așezat pe un covor sub care, zilnic, este ascunsă mizeria! Un covor roșu acum, de sângele fetei ucise!!!

De ce vă mirați de SISTEMUL ce își pune în funcții de conducere aceeași oameni ce au eșuat la examenele de titularizare?! Doar ăsta este respectul datorat vouă, dragi cetățeni! De asta ne mor copii, de asta copiii răpiți sunt uitați după o lună! De asta acești vajnici apărători ai legii au acele cuvinte pline de respect la adresa părinților acestor copii! Și îi pun sa plătească perchezițiile ca pe moșia proprie! Pentru că SISTEMUL i-a împuternicit să se creadă deasupra tuturor!

Acest SISTEM ce demotivează tot ce ar trebui să aibă mai bun și sa păstreze, creează mici dumnezei ce uită, astfel, că respectul este o cerință de serviciu!

Cum să fii păstrat responsabil când eșuezi la un examen la care concurezi singur și ești pus în aceeași funcție pentru care nu ai luat examenul? Ce respect mai ai față de cetățean și față de subalternii tăi?! Jurământul tău devine o simplă vorba-n vânt! Al tău și al celor ce te urcă pe un jilț aurit!

Sunt ofițer pe poliție, plecat de la gradul de agent. Am trecut treptat prin diferite activități și am cunoscut oameni, colegi și comandanți. Am tot respectul pentru unii! În fața lor mă înclin! Am 23 de ani de muncă operativă! Pot spune că în direcția în care merge, SISTEMUL își pierde adevărații profesioniști din slujba cetățeanului! Dar SISTEMULUI nu ii pasă! Nu de ei are nevoie! Nu are nevoie de anticorpi pentru propria putreziciune! Are nevoie doar de executanți care să nu îi chestioneze deciziile! Are nevoie de polițiști fără responsabilitate! Ce pleacă capul! Aceștia sunt actualii și viitorii lideri! Cu mâna lor, Alexandra a fost ucisă! Sub coordonarea liderilor de nota 5!

Sunt ofițer de poliție! Și nu mai sunt mândru de asta!!! Credința și mândria mi-au murit odată cu moartea unui înger! Dar sunt mândru că sunt tată și sunt dator să îmi feresc copilul într-o țară în care până și îngerii mor!

• Tweet
• Pin It