Cum am ratat un film cu proşti

Ieri după-amiază, s-a dat la o judecătorie de sector din Bucureşti, decizia la cererea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase din penitenciar şi anume, s-a admis cererea, pentru că toate condiţiile eliberării erau întrunite. Inclusiv aceea de a achita suma de 750 de mii de euro către Inspectoratul de Stat în Construcţii, la care fusese obligat prin sentinţa de condamnare. Chiar înainte de a fi somat, aşadar, fără să se ajungă la executare silită. Practic, cererea  lui Năstase nu avea nicio fisură. Comisia care a depus propunerea de eliberare, condusă de un judecător, arătând din plin motivele eliberării. Din punctul meu de vedere, instanţa trebuia doar să constate îndeplinirea condiţiilor şi nu să mai asculte ore în şir elucubraţiile procurorului de şedinţă. Pentru că acesta s-a dorit vedetă în faţa numeroşilor ziarişti prezenţi, dar n-a reuşit decât să se facă de râs, ca un caraghios analfabet. Să ne înţelegem. Eu am învăţat, pe vremuri, că procurorul, în cadrul unei şedinţe de judecată, are două obligaţii fundamentale. Şi anume să demonstreze cu probe, că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu şi, pe acelaşi plan de importanţă, că procesul se desfăşoară în conformitate cu legea. Nebunaticul a luat-o însă pe arătură, încălcându-şi grosolan propriile obligaţii. Ca reprezentant al statului, s-a războit cu … statul, respectiv, cu Comisia de eliberare, care e tot a statului! Comisia a propus eliberarea lui Năstase, procurorul a zis nu. A invocat incompetenţa teritorială a instanţei, în sensul că procesul nu se poate judeca la acea Judecătorie, dosarul trebuind să fie trimis la Judecătoria Cornetu. Procurorul a constatat că lucrările lui Năstase, e vorba de cărţile sale scrise în puşcărie, nu-s valabile, n-au caracter ştiinţific. Asta o stabileşte procurorul? De când e specialist şi într-o lucrare de drept internaţional public? De ce ne  mai mirăm? Procurorii DNA-ului nu s-au priceput şi la medicină, tot în cazul Năstase? Dar vedeta noastră nu s-a oprit aici. A solicitat aberant instanţei să mai ceară penitenciarului nişte hârtii, în fond superflue faţă de cele depuse la dosar de Năstase. Mai mult, s-a uitat el în ochii lui şi a constatat că închisoarea, în perioada executată, nu l-a îndreptat, nu s-a reeducat, deci nu se poate reintegra în societate şi încă are boală pe Justiţie. Din fericire, judecătorul, spre cinstea şi onoarea lui, i-a respins solicitările năuce şi a admis cererea de eliberare. Dar rolul procurorului, învăţat după dictare, nu se încheie aici. Mai are la îndemână recursul. Recursul ăsta e o hârtiuţă cu câteva vorbe: Declarăm recurs. Nu este obligatorie şi motivarea. Aşa că avocaţii habar n-au în ce constă aceasta, de regulă, procurorii venind cu ea la recurs. Mai există poziţia egală între acuzator şi apărător? La care trebuie să vegheze chiar procurorul? Apoi, mai este o chestie uitată de meseriaşii care au tot modificat Procedura Civilă. Legea nu prevede un termen de recurs. Aşa că procurorul îl poate întinde până când Năstase îşi face pedeapsa în integralitatea sa. Se spune doar că trebuie avută în vedere urgenţa judecării recursului. Dar, ştiţi cum e, pentru unii urgenţă înseamnă câteva zile, pentru alţii, când se trezesc. Sau îi lasă, bănuiţi cine. Sunt puţine speranţe pentru Năstase să ajungă curând acasă. Este evident caracterul politic al păţaniei fostului prim-ministru. Întărit şi de faptul că procurorul l-a determinat pe acesta să … promită că nu mai are de gând să candideze. La ce? La preşedinţie, la anu? Asta-i marea spaimă a lui Băsescu Traian? Că va trebui apoi să-i ia locul? Sincer să fiu, nu-mi place să scriu astfel de texte. Aş fi preferat, pentru azi, să vă povestesc despre ambiţia Elenei Udrea de a deveni preşedinta PDL-ului. Şi apoi, candidată, din această poziţie, la preşedenţia României. Că nu se teme de Antonescu. Ce-am mai fi râs!

• Tweet
• Pin It