Un baby shower este o ocazie excelentă de a surprinde viitoarele mămici, mai ales într-un moment atât de special al vieții lor.
Ca petrecerea să fie reușită, cel mai bine este să păstrezi surpriza și să organizezi totul, fără că viitoarea mămică să știe. Desigur, este important să o întrebi dacă i-ar plăcea un astfel de eveniment, ca să te asiguri că îi vei face o bucurie.
Ca să planifici un baby shower surpriză ușor, descoperă mai jos 7 idei cool, care să-ți dea inspirație:
Dacă vrei să organizezi un baby shower relaxat și vremea îți permite, alege un picnic. Un eveniment de tip picnic se poate organiza atât în grădină, cât și-n parc sau pe plajă. Pentru un picnic reușit nu ai nevoie de foarte multe aranjamente, ci doar de o pătură confortabilă și perne, un coș cu mâncare și câteva băuturi.
Poți să adaugi și decorațiuni adecvate la un astfel de picnic, de la baloane și până la farfurii de carton, cu tematică.
Tortul nu poate lipsi de la evenimente speciale, fie că este vorba de aniversări, fie că este vorba de un baby shower. Ei bine, ca să faci totul mai special, poți înlocui tortul cu o prăjitură de casă, realizată exact pe placul viitoarei mămici. Poți să pregătești tiramisu, pandișpan cu fructe sau cheesecake.
O prăjitură homemade este o idee bună şi dacă viitoarea mămică sau invitații au anumite preferințe sau intoleranțe alimentare, deoarece va fi ușor să controlezi ingredientele pe care le folosești.
Jocurile pentru baby shower se axează de obicei pe fișe printabile pentru viitoarea mămică și pentru bebe. Poți să printezi fise cu quiz-uri legate de bebeluși sau nou-născuți, dar și fise cu predicții pentru cel mic. Invitații vor încerca să ghicească data nașterii, greutatea, culoarea ochilor sau cea a părului.
Găsești pe internet o mulțime de jocuri şi quiz-uri printabile pe care să le împarți participanților, ca să vă distrați împreună.
De asemenea, poți să aduci și câteva jocuri de societate, precum Monopoly, Alias, Catan sau Activity.
Joacă-te cu culorile
Culorile sunt de mare ajutor când vrei să obții un decor frumos, iar la un baby shower ai o mulțime de ocazii să te joci cu diverse culori. Nu trebuie neapărat să te axezi pe culorile clasice, albastru, bleu sau roz, ci poți adăuga și alte nuanțe în ecuație, precum verde, oranj, crem sau roșu.
Poți chiar să ții cont de culorile preferate ale viitoarei mămici, ca să îi faci o surpriză plăcută.
Cadourile pentru viitoarea mămică vor fi de mare folos după nașterea celui mic, așa că încearcă să alcătuiești o listă ca să îi ajuți pe participanți să aleagă lucruri utile. Poți include pe listă: hăinuțe, baby montior, batista bebeluşului sau chiar cărucioare pentru copii.
Dacă mai mulți invitați vor să contribuie cu sume de bani pentru un singur cadou mai mare, un cărucior 3 în 1 este o super idee. Cu un cărucior 3 în 1, viitorii părinți nu vor mai trebuie să cumpere separat scaunul auto şi landoul. Mai mult, prețul unui cărucior 3 în 1 nu este cu mult diferit de cel al unui căruț clasic, așa că investiția va merita.
În afară de carucioare copii, invitații mai pot alege și un leagăn electric sau un sterilizator de biberoane.
Dacă vrei ca evenimentul să fie o surpriză, în adevăratul sens al cuvântului, pentru viitoarea mămică, atunci ai nevoie de un pretext foarte bun ca să o aduci la locație. Nu te grăbi când trebuie să alegi pretextul și încearcă să o anunți, cu cel puțin câteva zile înainte, ca să te asiguri că nu are un alt program.
Cu cât o anunți mai devreme pe viitoarea mămică, cu atât ai mai multe șanse ca totul să meargă conform planului. Desigur, este foarte important să ții cont și de starea ei de sănătate. Asigură-te că se simte bine și poate participa, fără probleme, la un astfel de eveniment.
Meniul pentru un baby shower nu trebuie neapărat să fie foarte complicat. Te poți axa pe preparate simple, pe care să le faci chiar tu, mai ales dacă vei organiza un picnic sau un baby shower, în grădină ori acasă. De asemenea, există varianta de a comanda mâncare de la un restaurant, pe placul viitoarei mămici și al invitaților.
Pentru un baby shower reușit, începe prin a alege locația. Dacă vremea îți permite, o locație în aer liber este super cool. Dacă nu, poți organiza petrecerea acasă sau chiar la un restaurant ori cafenea. Optează pentru un meniu simplu, surprinde participanții cu jocuri fun şi nu uita să alcătuiești o listă de cadouri, ca invitații să știe ce daruri să aleagă.