Aproape patru sute de pacienți așteaptă să primească un dispozitiv medical de la stat. Asta pentru că, deși își plătesc lunar contribuțiile la sănătate, atunci când vine vorba să primească înpoi servicii sau aparatură medicală, lucrurile stau mai prost. Așa se întâmplă și cu pacienții care așteaptă să primească un dispozitiv medical.
Cele mai multe dispozitive cerute de pacienții din Caraș-Severin sunt cele de tip ORL, pentru auz, însă un număr important de cărăşeni au nevoie de proteze pentru picioare sau dispozitive de mers, ca să se poată ridica din pat și să aibă o viață cât de cât normală. Într-o situație gravă sunt și pacienții cărora le trebuie o orteză pentru coloana vertebrală, a cărei valoare se ridică la 6.000 de lei. Toate dispozitivele cerute de la stat au o valoare ce se apropie de 400.000 de lei. Potrivit raportului prezentat la ultima comisie de dialog social de la Prefectura Caraș-Severin, vechimea listei de așteptare nu depășește data de 1 ianuarie 2010, cu excepția protezelor auditive, pentru care vechimea cererilor se întinde până la data de 1 iulie 2009.
Numărul cererilor crește constant
Numărul total al dispozitivelor medicale aprobate în anul 2012, până acum, este de 223, cu o valoare ce depășește 150.000 de lei. Oficialii de la Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Caraș-Severin explică faptul că la acordarea dispozitivelor medicale se ține cont de prioritățile medicale. “Se află în continuare pe lista de așteptare solicitările de proteze auditive depuse după data de întâi iulie 2009 și celelalte cereri de dispozitive medicale depuse după întâi ianuarie 2010 care nu se încadrează în criteriile de prioritate”, a spus Mirela Zeman, directorul general al CJAS Caraș-Severin.
poate prin intermediul dumneavoastra afla bolnavii respectivi ca pentru echipa de handbal consiliul judetean plateste 300 000 RON lunar. asta este sfidare de-a dreptul !