Partidul Democrat Liberal, amărât şi aproape dispărut, a mai primit un şut la ţurloaie. Instanţa l-a obligat la plata către cantautorul Dan Helciug a sumei de 25 de mii de euro. Aoleu! Pentru ce? I-a luat lui Helciug o piesă muzicală, pe care au folosit-o din greu în campania electorală, fără să-i ceară voie autorului. Chestie de obişnuinţă. Oriunde şi oricând, PDL-ul era obişnuit să bage mâna şi să-şi însuşească ce-i plăcea, fără să-l întrebe nimeni şi fără să plătească nimic. Dar acum i s-a tăiat macaroana. Iei, plăteşti. Ce înseamnă aceşti bani pentru PDL? Înseamnă enorm. S-ar putea ca plata acestei sume să însemne capăt de drum. Să facem o precizare. Melodia a fost folosită în campanie de ARD. Aşa că buni de plată nu sunt numai Vasile Blaga, ci şi Mihai Răzvan Pomădatu, şi Neamţu, micul legionar, şi Papahagi, şi acela mic cu capul mare de la ţărănişti, toţi şmecherii impotenţi din Alianţa România Dreaptă. Treaba lor, dar nu-i frumos! Pe agenda zilei este însă alt subiect. Propunerea PNL-ului pentru ocuparea postului de ministru al Transporturilor. Liberalii zic: omul nostru este domnul Silaghi. A mai fost, ştie cum se mănâncă funcţia asta. Ponta, care în calitate de prim-ministru va merge de mână cu Silaghi la preşedinte, nu spune nici da, nici nu, totuşi: Am avut o întâlnire informală cu liderii liberali, Crin Antonescu fiind plecat în străinătate, despre propunerea lor şi m-am grăbit să-l informez pe preşedinte, pentru a nu afla din presă şi pentru a vedea ce zice. Domnul Băsescu nici nu a aprobat numirea, nici nu a respins-o. A declarat doar că analizează propunerea şi va da zilele acestea un răspuns. De aici, Ponta spune că a înţeles că până la sfârşitul săptămânii vom avea un nou ministru al Transporturilor. Vedeţi cum funcţionează coabitarea? Dacă Băsescu îţi dă voie, faci. Dacă nu, nu rămâne. Cu tot Guvernul, care e al tău, şi cu tot Parlamentul, care e aşijderea. Silaghi a avut însă nişte probleme cu justiţia şi s-ar putea ca asta să fie un nod în papura lui Băsescu. Au păţit-o mulţi alţii înaintea lui şi, după părerea noastră, şi el se află pe acelaşi drum.