Cum e să petreci românește cu cozonac Dubai, pască Dubai și „de doi” ca-n Dubai

Când Master Chef Aftene cocea, în Săptămâna Patimilor, cozonacul și pasca pentru Ștefan, Domnul Moldovei, nimeni nu s-ar fi gândit că va veni o zi (peste sute de ani) când aceste bunătăți pascale o să coste cât o pensie pe care o primeau oștenii Măriei Sale lăsați la vatră.

Noroc că pe vremea aia, oamenii erau simpli. Se mulțumeau cu cozonac din aluat nedospit, după modelul Cinei cea de Taină. Fără stafide, fistic, vișine aduse de la Salonic și Calafat ori rahat turcesc. Așa și cu pasca, coaptă pe fugă la gura cuptorului, cu câteva urme de brânzică și spoită cu gălbenuș de ou. E drept, Master Chef Aftene nu avea cine știe ce școală, în afară de un curs de bucătar făcut pe la Dolhasca și o specializare la Cetatea Albă.

Dar tot la fel de adevărat e faptul că nici Domnul Moldovei nu era un fițos, cum sunt voievozii din ziua de astăzi de la Cotroceni. Palatul Victoria și Casa Poporului. Mânca tot ce i se punea în farfurie, sănătos, bio, (E-urile din carmangeriile autohtone nu se inventaseră), se mulțumea cu ce se găsea la curte domnească, cu un picior de miel fript, cu o ciorbă dreasă cu borș, o carafă de vin roșu de Panciu și cu o felie de cozonac din aluat nedospit. Toate servite de hangițe trase ca prin inel, naturale, fără implanturi de silicoane și cu carnetul de sănătate vizat la zi. După un ospăț ca acesta, Domnul Moldovei era ca și unul nou, sărea direct în ciubote și pornea la luptă împotriva turcaleților.

Astăzi, de Paște, nimic nu mai e moldovenesc. Rețetele lu’ Master Chef Aftene au devenit legende. La mare căutare sunt cozonacii Dubai, ăia de care spuneam că ar fi costat cât o pensie de oștean lăsat la vatră. Adică, 40 de euro. Până și pasca, tot Dubai, cum altfel, i-a costat pe voievozii de țară nouă – 30, 35 de euro, în funcție de supermarketul în care fac shopping.

Astăzi, totul este (din) Dubai. Ciocolata (pe care dai o căruță de bani) și prăjitura Dubai. Până și pricesnele au fost updatate, în consonanță cu marea, nisipul deșertului și Burj Khalifa, la care unii se închină mai ceva ca la Catedrala Mântuirii Neamului: Du-mă, du-mă în Dubai// Haide du-mă ce mai stai//Dacă vrei gurița mea// Du-mă și-n Antalia.  La Burj Khalifa, du-mă viața mea//Plimbă-mă de vrei să-ți dau ochii mei//Du-mă în Abu-Dhabi//Ești șeicul inimii.

Norocul ăstora care aduc moda de peste mări și țări e că nu mai trăiește Apus de Soare, că dacă ar mai trăi, ce bătaie la curul gol le-ar mai trage soroșiștilor cu Dubaiul lor cu tot.

• Tweet
• Pin It