Cum arată azi în interior Vila Internațional din Timișoara, fosta casă de oaspeți a lui Ceaușescu, după 20 de ani de abandon

vila international timisoara, fosta casa protocol ceausescu

Totală paragină. Interiorul vilei Internațional din Timișoara arată astăzi ca după un dezastru, după mai bine de două decenii în care clădirea nu a fost întreținută și nu s-a făcut nicio investiție pentru refacerea ei.

Tencuială căzută până la cărămidă, instalații lipsă și spații practic goale. Clădirea de pe bulevardul CD Loga, lăsată în paragină ani la rând, a fost în sfârșit preluată de CJ Timiș. Exproprierea a fost făcută în baza unei expertize, iar suma stabilită este de aproximativ 500.000 de euro.

„Am emis dispoziția de expropriere pentru Vila Internațional, clădire care a fost lăsată în paragină ultimele două decenii. Nu există niciun semn pe întreg amplasamentul acestui imobil că cineva ar fi avut vreo intenție să facă vreo investiție aici.”, a declarat vineri Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Simonis să asigurări că imobilul nu va mai fi folosit ca spațiu de protocol, ci ar urma să fie deschis publicului. Monumentul istoric urmează să fie restaurat și transformat într-un hub cultural-artistic.

„Ne dorim ca în acest imobil să existe un hub artistic, un hub cultural. Lucrăm la proiectul tehnic și sperăm ca anul viitor să putem scoate la licitație lucrările de restaurare.”, a mai spus liderul CJT.

În complex există și o fostă popicărie, care comunică cu Institutul Cultural Francez din Timișoara, și o piscină. Destinația exactă a spațiilor urmează să fie stabilită după consultarea specialiștilor. Autoritățile iau în calcul și organizarea de evenimente în grădina imobilului, după ce vor fi făcute lucrări de curățare și toaletare a arborilor.

De la reședință pentru Ceaușescu la proiect cultural

Vila Internațional a fost construită în 1968, la dispoziția Comitetul Central al Partidului Comunist Român, ca reședință de protocol pentru Nicolae Ceaușescu. După 1989, imobilul a trecut prin mai multe administrări. În 1991 a devenit hotel de protocol al Prefecturii Timiș, iar în 1992 a intrat în administrarea Consiliului Județean Timiș.

În 2003, CJ Timiș a încheiat un parteneriat public-privat cu omul de afaceri Ovidiu Tender, prin societatea Intercenter Service SA. Compania urma să reabiliteze vila, CJ Timiș deținând 45% din acțiuni, iar grupul lui Ovidiu Tender 55%.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

La finalul anului 2024, CJT a readus în patrimoniu terenul aferent vilei și a modificat contractul de concesiune, limitând suprafața concesionată doar la terenul ocupat de clădire. Ulterior, aleșii județeni au aprobat și unificarea terenurilor pentru a pregăti viitoarea investiție.

vila international timisoara, fosta casa protocol ceausescu

vila international timisoara, fosta casa protocol ceausescu

vila international timisoara, fosta casa protocol ceausescu

vila international timisoara, fosta casa protocol ceausescu

vila international timisoara, fosta casa protocol ceausescu

vila international timisoara, fosta casa protocol ceausescu

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/