Cultura se va servi pe pâine la SocolArt! Ce surprize se pregătesc și ce evenimente artistice vor avea loc

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Timp de o săptămână, localitatea Socolari din județul Caraș-Severin devine gazda evenimentului SocolArt – incubator cultural organizat de Asociaţia Ataraxia. Astfel, publicul este așteptat să participe la concerte, expoziții, filme, întâlniri cu tineri artiști și discuții cu manageri culturali de excepție prezenți la eveniment.

Evenimentul se va desfășura în perioada 13-19 iulie pe Valea Caraşului, în localitatea Socolari, iar pentru ediţia din acest an este lansat un open call la nivel naţional, în urma căruia au fost selectaţi zece tineri.

Acest hub cultural oferă, în primul rând, un cadru de formare și profesionalizare, va aşeza la aceeaşi masă de lucru tineri artiști și manageri culturali de excepție, artiști și manageri culturali care au devenit brand-uri ale culturii românești, atât pe plan național, cât și pe plan european, și artişti, operatori și manageri culturali rezidenți” – precizează Mateea Marin, președintele Asociației Ataraxia.

Cei zece rezidenţi selectați vor participa la modulul de învățare formală și non-formală din cadrul SocolArt – incubator cultural, unde vor dobândi noi experiențe în cadrul atelierelor conduse de zece artiști și manageri culturali, mentori consacraţi nu numai prin proiecte, ci și prin faptul că sunt deja branduri naţionale.

Pe toată durata proiectului SocolArt – incubator cultural, va fi deschisă și expoziția Grup Socolari, care va fi vernisată de criticul și istoricul de artă Pavel Șușară sâmbătă, 13 iulie, de la ora 17.00, la Pinacoteca Socolari.

Publicul este așteptat la toate evenimentele (filme, expoziții, artist-talk-uri, concerte), mai puțin la modulele de curs, care sunt destinate exclusiv rezidenților.

Intrarea la evenimente este gratuită, iar programul este următorul:

Sâmbătă, 13 iulie

  • între orele 15.00 și 17.00: modul curs, lector: Ștefan Iordănescu – „Spre o reformă a instituțiilor publice de cultură”
  • ora 20.00: recital de muzică de cameră: Evelin Roman (pian), Marius Roman (clarinet) şi Milița Pantin (voce) – Casa FIKL
  • ora 22.00: artist talk FIKL

Duminică, 14 iulie

promovare banner maxagro Muzeul TM
  • între orele 10.00 și 11.30: modul curs, lector: Carmen Croitoru – „Terminologia operatorilor culturali”
  • între orele 12.00 și 13.30: modul curs, lector: Pavel Șușară – „Ce este arta contemporană?”
  • între orele 17.00 și 18.30: Artist talk Tajo – Casa Tajo
  • ora 21.00: „Alfabetul poetic” – One Man show – un concept de Doru Iosif – Casa Thea

Luni, 15 iulie

  • între orele 10.00 și 13.00: modul de curs, lector: Carmen Croitoru
  • între orele 17.00 și 18.30: Artist talk cu Vlad şi Delia Corban – Casa „dr. Vărcuș”
  • între orele 21.00 și 22.30: One WOMAN show cu Simona Măicănescu – Casa Thea

Marți, 16 iulie

  • între orele 10.00 și 12.30: modul de curs, lector: Carmen Croitoru
  • între orele 15.00 și 17.00: modul de curs, lector: Rodica Buzoianu – „Pentru cultură, dintr-o mie de motive”
  • între orele 17.00 și 19.00: Artist talk cu Ștefan Iordănescu și Gabriel Kelemen – Pinacoteca Socolari
  • între orele 21.00 și 22.00: Proiecție film – Casa Thea.

Miercuri, 17 iulie

  • între orele 10.00 și 14.00: modul de curs, lector: Corina Șuteu – „Avem nevoie de strategii și de politici publice în cultură?”
  • între orele 17.00 și 18.30: Artist talk cu Ștefan Bartha – Casa „dr. Vărcuș”
  • ora 21.00: Spectacol de teatru – „Procesul lui David M. Golan”, de Matei Lucaci-Grȕnberg – Casa Thea.

Joi, 18 iulie

  • între orele 10.00 și 14.00: modul de curs, lector: Corina Șuteu
  • între orele 17.00 și 18.30: Artist talk cu Sorin Vlad Predescu – Casa Geta
  • ora 21.00: Proiecție film – Casa Thea

Vineri, 19 iulie

  • între orele 10.00 și 14.00: modul de curs, lector: Corina Șuteu
  • între orele 17.00 și 18.30: modul de curs Simona Neumann – „Timișoara 2021- O capitală culturală europeană în devenire”
  • între orele 20.00 și 21.30: Artist talk cu Adriana Cârcu – Casa Thea
  • ora 22.00: Concert In Shorts cu Vera Luta (voce), Sebastian Urlica (chitară), Andrei Talinga (bas), Mihai Toma (tobe), Toni Kuhn (clape), Mike Altrin (voce, chitară)

Toate spectacolele și filmele vor avea loc la Casa Thea. În caz de timp nefavorabil, ele vor avea loc în sală.

Sursă foto: Traian Baderca

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/