Cuiul lui Pepelea

Victor Ponta s-a întors din concediu. Ieri s-a întâlnit cu Oprea, care i-a ținut locul, cu ministrul Chițoiu și cu Crin Antonescu. Cu acesta din urmă ar fi discutat despre următoarea perioadă de guvernare și, mai ales, despre strategia politică de urmat, vizavi de declarațiile belicoase ale lui Băsescu Traian, făcute în lipsa lui Ponta. Ne amintim că Băsescu Traian nu a scăpat nicio baie de mulțime în care să nu facă praf guvernul sau pe Ponta. Acuzații grave de incompetență și chiar i-a spus lui Ponta să se trezească. Omului nu i-a tihnit concediul, asta e clar și se pare că exact acest lucru a urmărit și Băsescu Traian. Să vedem acum cum va reacționa Ponta și dacă lui Băsescu îi vor tihni zilele petrecute la mare și cu ocazia zilei Mariei. În plan politic, cam asta s-a întâmplat. În materie juridică avem două evenimente care au întors pe dos toată lumea. În primul caz, e vorba de mita de 1,5 milioane de euro pe care fratele lui Dinel Staicu pretinde că a dat-o în dosarul judecătoarei Cârstoiu, pentru ca Dinel Staicu să scape de pedeapsa de 7 ani de închisoare primită pentru devalizarea Băncii Religiilor. Bani dați și acceptați, după o negociere care a plecat de la 100 de mii de euro și a ajuns la enorma sumă de un milion și jumătate de euro. Chemat la DNA, Dinel Staicu s-a prezentat cu bagajul de pușcăriaș făcut, fiind sigur că va fi reținut.

Al doilea caz în reprezintă cel al tablourilor olandeze furate de cei patru români. Ieri, și acest dosar a fost la primul termen. Ocazie cu care avocații inculpaților au făcut o declarație uimitoare. Tablourile nu au fost arse în soba mamei unuia dintre ei. Dar drumul pe care l-au urmat nu a fost deslușit. În dosar există și un raport, făcut de Muzeul Național de Artă, care a analizat cenușa sobei din Tulcea și care precizează că cele șapte tablouri au fost arse. Prezumția pleacă de la un cui găsit în sobă, despre care se precizează că ar data din secolul trecut. Cam puțin, zicem și noi. În tot cazul, s-a hotărât trimiterea resturilor, spre expertizare, autorităților olandeze, care cer despăgubiri în valoare de 18 milioane de euro. Să-și ia gândul. Se caută în continuare tablourile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/