Asociația Cuib de Vise continuă proiectul de reabilitare a Secției de Pediatrie din Caransebeș, iar numărul celor care donează pentru cauză crește de la zi la zi, dar încă mai este nevoie de un efort susținut din partea tuturor celor cu inimă mare, care doresc ca nevoile copiilor din comunitate să fie în prim plan.
Echipa de voluntari ai asociației lucrează în fiecare zi, pentru ca visul să fie împlinit, pentru ca cei mici, atunci când au o problemă de sănătate, să fie tratați în cele mai bune condiții. Este un proiect care nu ar fi prins aripi dacă Asociația Cuib de Vise nu ar fi făcut ca acest lucru să fie posibil, evident din inițiativă proprie, dar și cu ajutorul semenilor, nu puțini la număr până acum. Și totuși, încă mai este nevoie de ajutor și de implicare:
„Lucrăm în fiecare zi pentru ca nevoile copiilor din comunitatea noastră să fie în prim-plan: infrastructură moderă, condiții decente de spitalizare și un mediu primitor, în care cei mici să reușească să ducă mai ușor lupta cu boala. Suntem siguri că vom reuși să finalizăm proiectul, însă avem nevoie de ajutor!”, transmit pe pagina de Facebook, reprezentanții asociației.
„Să particip la renovarea Secției de Pediatrie de la Spitalul Municipal din Caransebeș este o muncă care îmi dă o mare satisfacție. Să știu că pot contribui făcând un bine unor suflete inocente, mă încântă foarte tare. Este o muncă grea și mă bucur mult că s-au alăturat deja atât de mulți oameni buni, voluntari din comunitate Când pui suflet în ceea ce faci, oricât de greu ți-ar fi, vei reuși. Oboseala nu se mai simte, cum nici beșicile de la degete sau unghiile rupte. E bine atunci când, în ciuda a toate, ne rămâne zâmbetul și împlinirea de la sfârșitul fiecărei zile. Pentru ei, pentru copii, se merita totul!”, declară Adina Pasere, fondatorul ONG-ului.