Îmi cer scuze, dar pentru azi am un text mai special cu Băsescu Traian. Tocmai pentru că mortul doreşte foarte mult să iasă din groapă. Fac o paranteză. Un ţâşti-bâşti, declarat de dreapta, se tot ţine de capul meu. Apropo, dreptaciule stângaci, ştii de unde vin noţiunile politice de dreapta şi stânga? Ia să te aud! Am închis dă tot paranteza. După cum aţi aflat, luna viitoare are loc Congresul PDL. Un congres de dare de seamă şi alegeri. Cine va da seamă? După toate indiciile, Vasile Blaga, preşedintele partidului, că nu-i tace gura, mai mult, va mai candida şi pentru un nou mandat. Contracandidatul deja anunţat, Elena Udrea, pupila lui Băsescu Traian. În asemenea condiţii, putea sta Băsescu liniştit acolo unde l-a pus istoria? Nici vorbă! S-ar răsuci în mormânt, ar deveni zombi, aşa că tresare viguros şi se aruncă în bătălia terestră, că altă ocazie nu mai prinde. Primul drum, la Cluj, să-l deranjeze pe fostul prim-ministru de la trasul la poartă cu mingea de handbal. Săracul Boc, ce să facă? Îi dă un grătar şi un şpriţ în birtul unui hotel de cinci stele şi-i ascultă supus balivernele. Subiectul? Situaţia din PDL şi alegerile din martie. Pe scurt, Băsescu se desfăşoară astfel: PDL-ul a ajuns un fel de FSN, e dezastru. Vasile Blaga l-a demolat complet, ducă-se învârtindu-se. Elena Udrea e cea mai tare din parcare (niciun apropo la parcările din Bucureşti exploatate de ea şi de Cocoş(elul) dumneaei). Politician de mare viitor. PDL-ul trebuie remaniat, suflu nou, parfum, poşete, toc cui, nu vreau să mai aud de PDL-ul actual, care nu mai seamănă deloc cu PDL-ul meu. E format din mediocri, nu are niciun candidat solid pentru preşedinţie. Ce să vă mai zic, a şters pe jos cu PDL-ul condus de Blaga. E surd şi mut Vasile Blaga la toate înjurăturile lui Băsescu? Nu. Întâi ne reaminteşte o scenă interesantă de la ultimul congres, când Băse l-a impus preşedinte pe Emil Boc, împotriva lui Blaga. Atunci, jumătate din sală a răcnit libertate, libertate. Acum face la fel, susţine Blaga şi nu ne îndoim de asta. Apoi îi dă o replică lui Băsescu Traian, perfect adevărată, dar pe jumătate. Ai uitat că noi te-am salvat astă vară la referendum? Am spus pe jumătate, pentru că jumătatea ailaltă, care l-a salvat, a fost formată de (i)responsabili europeni. Totul seamănă însă cu un joc. O distracţie a lui Băsescu. Îl doare-n pălărie de acest PDL inexistent, fără doctrină, fără ideologie, fără, fără, fără. Ba la stânga, membru al Internaţionalei Socialiste, ba de dreapta, afiliat Popularilor Europeni. Încotro, partidul lui Udrea? Încotro nu există.
Trebuie sa remarc faptul ca nu am fost pus la punct prin clasicul interzis la comentarii…bravos si la mai mare.Asteptam macar un comentariu de la un mester in ale epigramelor oricum revenind la editorial constat ca scuzele de inceput denota o oarecare intoarcere spre normalitate a autorului iar micul comentariu ce imi este adresat fara legatura cu criticile mele legate de textele dvs va mai coboara un pic spre nivelul de tist-bist cu care ma-ti gratulat.Oricum articolul expune o serie de legende urbane consacrate pe care le poti auzi oricand pe la bancutele distribuite pe spranceana de onorabilul primar USL ( iata o sintagma care se pare ca e mai greu de explicat in special mie in ale dreptei sau stangii politice).
Cu speranta ca onorariul cuvenit scrierilor dvs.il ve-ti cheltui in mod intelept va doresc un week-end excelent.
lucian D. cimpean
nota 6 pentru editorial lipsit de prospetime si noutate
imi pare rau ca ma bag in discutie, dar ar fi bine sa se puna un fel de filtru „antiagramatical” in acest site. adica, nu mi se pare firesc ca un cetatean care nu stie sa puna cratimele, respectiv dvs. lucian cimpean, sa luati de barba pe unul care stie ce sunt liniutele acelea… la asta ar servi filtrul „antiagramatical”! cu atat mai mult, mi se pare chiar hilar sa dati note, dvs., autor de comentarii de subsol. cu stima…
Deer graemmer Nazi.
I playcing this hear to spacifikaly distroi you’re intire dey.
May korecting this tecst be the onely thing u think abowt all fukcing weak
urs truelly Ld CImPeaN
Traduceţi, vă rog. Engleza pe care o ştim unii şi alţii, nu este aceeaşi cu a dvs. Sau scrieţi în franceză … Mulţumiri.