Cu Oprița pe bancă, rosso-nerii nu mai cântă la pian! La luptă!

Daniel Oprița a fost prezentat astăzi într-un cadru oficial drept noul antrenor principal al echipei din Valea Domanului. Obiectivul e clar: promovarea în Liga a II-a!

„Ne-am gândit să aducem un antrenor cu experiență și care cunoaște Valea Domanului. Sunt convins că e cea mai bună alegere”, a spus președintele CSM Reșița, Viorel Lolea. Daniel Oprița, care a luat Juventusul din Liga a III-a și l-a promovat pe prima scenă a țării, nu vede în revenirea la Reșița un pas înapoi. „Am ales Reșița chiar dacă e o echipă de Liga a III-a. Nu mi-e rușine să antrenez la Liga a III-a, nu mi-e rușine să muncesc unde sunt dorit, unde e un proiect serios. Am avut oferte și de la echipe de Liga a II-a, dar am simțit că poate nu voi fi lăsat să-mi fac treaba așa cum cred. Am primit în timp ce eram pe drum o ofertă de la FC Argeș. Am plâns puțin și după Argeș, avea totuși șanse la baraj. La Reșița am venit cu un singur scop, să promovăm în Liga a II-a. Ulterior, dacă ne vom mulțumi să fim la mijlocul clasamentului în Liga a II-a, voi fi primul care voi ridica mâna și voi pleca. Eu îmi doresc maximul”, a declarat noul antrenor principal al rosso-nerilor.

Potrivit lui Daniel Oprița, CSM are încă șanse la promovare, dar avertizează că handicapul din clasament nu e deloc ușor de recuperat. „Nu va fi ușor. Pot spune că am riscat puțin. Un deficit de opt puncte nu înseamnă deloc puțin, mai ales la Liga a III-a. Nu am venit să dau afară pe nimeni. La Juventus am luat jucători din Liga a III-a și i-am dus până în Liga I. Nu e ușor să obținem promovarea, trebuie să câștigăm toate meciurile. La Liga a III-a nu trebuie doar să cântăm la pian, aici meciurile se câștigă cu multă muncă. Vor fi multe meciuri de bătaie. Trebuie să fim pregătiți să ne luptăm. Și mai e ceva. Vorbim doar de Șirineasa, dar mai sunt și alte echipe în fața noastră!”, a mai spus tehnicianul.

Oprița va fi ajutat de secundul Fane Nofitovici și de Martin Tudor, antrenor cu portarii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/