Cu căruța la furat de tramvaie

Doi reșițeni au fost surprinși în acest weekend de jandarmi în timp ce furau uși și scaune de la tramvaiele scoase din circulație.

În miezul zilei, doi bărbați din Reșița au pătruns în incinta unei societăți comerciale din oraș cu scopul de a fura obiecte metalice pe care să le ducă la fier vechi. Jandarmii i-au surprins în flagrant în timp ce încărcau  într-o căruță 8 uși și 4 scaune de la tramvaiele scoase din circulație. Cei doi urmau să le transporte la un centru de colectare a fierului vechi, pentru a le valorifica.

„Jandarmii au întocmit celor în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibili de comiterea infracţiunii de furt calificat. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, în vederea continuării cercetărilor. Prejudiciul a fost recuperat şi predat părţii vătămate”, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/