Cu Benga general, Caraș-Severinul nu mai are ce să caute la coada clasamentului

Anul școlar 2017-2018 începe cu speranță pentru învățământul din Caraș-Severin. Odată cu instalarea noului inspector școlar general, se pare că toate problemele care plasau județul spre coada clasamentului au o șansă de rezolvare.

Instalarea noului inspector școlar general în fruntea învățământului cărășean s-ar putea să ducă la rezolvarea problemelor din educație. Cea mai mare încredere în Ioan Benga pare să o aibă Nicolae Grindeanu, fostul șef al ISJ Caraș-Severin. Acesta a subliniat principalele atribuții ale instituției de învățământ, obiective pe care, spune el, Benga le va duce la îndeplinire.

„Inspectoratul Școlar are două mari probleme pe care trebuie să le rezolve. Și sunt convins că inspectorul școlar general numit recent în funcție le are în vedere. Este vorba despre a avea în vedere în mod special ca serviciile educaționale pe care le oferă școala să fie de cea mai bună calitate, ceea ce e posibil cu o resursă umană bine și foarte bine pregătită. Acesta este atributul de bază al unui inspectorat școlar și dacă această condiție nu este îndeplinită, restul nu au nicio importanță. Și a doua problemă pe care sigur o va avea în vedere profesorul Benga este aceea de a crea condiții civilizate de studiu elevilor. În unitățile de învățământ ei trebuie să aibă condiții civilizate. Această problemă poate fi rezolvată printr-un parteneriat foarte atent și deschis cu UAT-urile. Evident, și cu sprijinul Consiliului Județean, pentru că are competența necesară și dacă acest parteneriat există, nu ne vom mai confrunta cu probleme legate de autorizația sanitară, de ISU și toate celelalte”, a subliniat Nicolae Grindeanu la ceremonia de învestire a noului inspector școlar general.

Cuib de vise 1000x100




Cel care le poate oferi elevilor condiții mai bune de învățământ și care va îmbunătăți considerabil rezultatele obținute de județul Caraș-Severin în diverse competiții și examene este Ioan Benga. „Eu am încredere totală în profesorul Benga, sunt convins că va face tot ce poate pentru ca rezultatele pe care le va obține această instituție de învățământ să nu mai fie plasate în coada clasamentului, pe locurile doi, trei, patru de la sfârșit, ci să fie spre partea de sus sau poate spre mijlocul clasamentului. Am încredere în capacitatea dumnealui și sunt convins că rezultatele vor fi pe măsură”, se arată încrezător Nicolae Grindeanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/