CSM Reșița și Poli au remizat la Timișoara. Doană amenință cu cântarul!

Dacă pe Ripensia au învins-o, cu ASU Politehnica, rosso-nerii au terminat la egalitate. Ambele goluri au fost marcate de la punctul cu var!

Timișoara a deschis scorul spre finalul primei reprize în amicalul jucat pe „Știința”. După un contact între Ehmann și Cherecheș, s-a dictat destul de ușor penalti, iar Alin Ignea a marcat de la 11 metri. În repriza secundă, după ce cărășenii au jucat mai bine, au obținut și ei un penalti,pe final, de data aceasta după faultul lui Lazăr la Velici. Atacantul transformat apoi de la punctul cu var. Timișorenii i-au menajat la acest meci pe Scutaru, Lupu, Zabun și Tîmbur, iar Adrian Bedea va fi împrumutat un an la Baia Mare, după ce o accidentare l-a făcut să rateze pregătirea.

ASU Politehnica: Murariu – Jurj, Mera, Coadă, Cherecheș – Vasile, Dros – Trip, Ignea, Manea – Axente

Au mai intrat: Contra, Coroiu, Lazăr, Bîte, Schieb, Ungureanu, Pițigoi.

CSM Reșița: Zimmermann, Dat, Banac, Vasiu, Ehmann, Vădrariu, Săulescu, Breșeni, Ene, Cioablă, Poiană.

Au mai intrat: Horvath, Toader, Cristea, Manea, Babei, Vlădia, Velici, A. Rus, Coman, Mustețea.

Cosmin Petruescu a admis că mai sunt probleme în jocul echipei sale. „Sunt  mulțumit de primele 60 de minute în care am avut o atitudine bună, am avut posesia, am avut ocazii. În prima repriză am fost echipa mai prezentă în joc, după care, într-adevăr, din punct de vedere al posesiei, Reșița a controlat jocul. Dar și noi am avut câteva ocazii foarte clare, chiar dacă ei au avut posesia. Una peste alta, sunt mulțumit de test, am văzut exact unde suntem în momentul actual, la ce mai avem de lucrat, în compania unei echipe foarte bune de Liga 2. Sunt convins că va face o figură foarte frumoasă la nivelul Ligii 2 în acest sezon. În proporție destul de mare, acesta este lotul cu care vom aborda începutul de campionat. În perioada următoare, prioritare rămân consolidarea relațiilor de joc, unde încă mai suferim, atât pe faza de construcție, cât și pe faza defensivă. Nu sunt în totalitate mulțumit de ușurința cu care am dat posibilitatea adversarului să aibă o posesie prelungită, mai ales în ultimele 30 de minute”, a precizat antrenorul lui Poli.

Leo Doană îi pune pe veterani la slăbit

La Reșița, în ultima săptămână au venit jucători cu experiență. Antrenorul e nemulțumit însă de kilogramele lor în plus. „Eu tot timpul le-am spus să luăm fiecare meci în parte, să jucăm la victorie. Din dorința de a câștiga, normal că vin și ocaziile. Rezultatul este pe măsură. Felicit băieții pentru atitudine, pentru dăruire. Mai avem de lucru din punct de vedere tactic. Este al doilea antrenament într-o săptămână în care am lucrat de trei sau patru ori cu mingea. Am fost pe munte în pregătire, unde nu am lucrat deloc cu mingea. Sunt foarte mulțumit pentru această perioadă. Contează că am adus jucători cu experiență, dar unii dintre ei au câteva kilograme în plus și le-am spus că nu pot juca așa, este foarte greu. Trebuie să compensezi prin experiență, dar totuși, este greu. Sper până la începerea campionatului să-i aducem la forma inițială și la greutatea optimă. La regim, la antrenament și viața extra-sportivă, suntem la jumătatea potențialului, putem mult mai mult”, a precizat Doană.

Reșița urma să joace miercuri cu Lipova alt amical, care ar putea fi însă anulat. ASU Poli va juca și ea miercuri, la Gyula, cu una din echipele din Szeged.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/