CSM Reșița joacă azi pe terenul ultimei clasate. „Avem nevoie de puncte!”

După ce a pierdut în Valea Domanului în fața unei alte nou-promovate, Ripensia Timișoara, cu scorul de 1-3, CSM Reșița încearcă azi să scoată trei puncte pe terenul ultimei clasate din Liga a III-a de fotbal, Seria a IV-a. Elevii lui Leontin Doană joacă de la ora 15:00, cu Millenium Giarmata, în etapa a șasea.

Rosso-nerii nu pot miza pe doi dintre jucătorii de bază, ambii accidentați, Robert Covăsală, care așteaptă să se opereze la genunchi, și Alin Liuba. „Sunt pierderi importante pentru noi, dar sper ca jucătorii care vor evolua astăzi la Giarmata să ducă meciul până la capăt și să ne întoarcem neînvinși. Avem nevoie de puncte, după acest meci ne așteaptă o altă deplasare, la UTA Bătrâna Doamnă II”, a spus antrenorul Leontin Doană.

Partida Millenium Giarmata – CSM Reșița va fi arbitrată de o brigadă clujeană, cu Marius Chioran la centru, asistat de Alin Mureșan și Claudiu Giorgiu. Observatori: Emil Arșa (Arad) și Virgil Lup (Aiud). CSM Reșița este pe locul 8, cu 6 puncte, iar Millenium Giarmata este pe ultimul loc (14), cu două puncte.

Alte meciuri programate astăzi, de la ora 15:00
ACS Poli Timişoara II – Industria Galda
Pandurii Târgu Jiu II – Mama Mia Becicherecu Mic
Naţional Sebiş – Unirea 1924 Alba Iulia
Performanţa Ighiu – Gloria Lunca Teuz Cermei
CSM Lugoj – CNS Cetate Deva
Mâine, de la 15:00, va avea loc ultimul joc al etapei a șasea, derby-ul vestic dintre Ripensia Timișoara și UTA Bătrâna Doamnă II.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/